În vara anului 1935, după marea secetă care dura deja mai bine de patru ani, timp în care țăranii suferiseră cumplit, cu grânele și pășunile pârjolite, cu foamete și boli la tot pasul, pe fondul acestei crize care căpătase și valențe religioase, pentru că oamenii își pierduseră orice speranță, în timp ce politicienii nu găseau niciun fel de soluții, apare ciobanul Petrache Lupu din Maglavit pe post de profet.
După ce a fost declarat inapt pentru serviciul militar, ca debil mintal, ciobanul pretinde, la scurt timp după ce s-a văzut cu “țâdula” medicală în mână, că a căpătat brusc darul vorbirii și al auzului, având revelații cu Însuși Dumnezeu-Tatăl la locul numit „La buturugi” din Maglavit.
Ciobanul, perceput până atunci ca mut sau bâlbâit, începe să glăsuiască și pretinde că vinerea are audiență la Dumnezeu, și că „Moșul i se arată”, transmițându-i, asemenea lui Moise, porunci către lume. Nimic concret și inteligibil, ci doar îndemnul la pocăință, la îndreptarea lumii și întoarcerea spre dreapta credință.
Zvonurile despre „arătările” care sălășluiesc în mintea ciobanului se răspândesc ca focul, și sute de săteni localnici sau din împrejurimi încep pelerinajele la stâna părăginită.
Presa vremii n-a așteptat mult, iar noul guru, Petrache Lupu, apare în toate ziarele. Mai toate se întrec în a da fiecare câte o notă originală și cât mai mistică fenomenului. Fac în câteva zile din Petrache Lupu un miracol care capătă profilul unui adevărat profet. Lumea dă buluc. Nu întârzie să apară și zvonuri despre vindecări miraculoase, iar locul se umple de oameni suferinzi și disperați care își caută alinarea. Reporterii realizează materiale de senzație.
Mai nimeni nu mai îndrăznește să pună fenomenul la îndoială. Toată lumea vorbește de „sfântul Petrache Lupu”.
(Doar ziarul Curentul continuă să-l facă debil, în timp ce Pamfil Șeicaru îi ridică ode.)
Pelerinajul de zeci de mii de oameni care se pornește spre Maglavit, într-un moment de tensiune maximă între Mișcarea Legionară a lui Corneliu Zelea Codreanu și regele Carol al II-lea, devine ținta celor două grupări adverse.
Legionarii înființează rapid la Maglavit o «Casă verde» și pretind că mesajul divin trimis lui Petrache Lupu nu este altceva decât o reînnoire a mesajelor mistice de care ei vorbesc de vreo 10 ani în lumea românească.
La rândul său, regele, panicat de acapararea fenomenului de la Maglavit de către legionari, se grăbește să boteze un copil al ciobanului. Nu vine chiar personal la eveniment, unde este reprezentat de un general, ci pricopsește familia cu un cadou de 15.000 de lei.
După ce devine și o mare afacere financiară, nu numai politică, spre sfârșitul anului 1938, interesul publicului pentru Maglavit își pierde din intensitate, deși pelerinajele celor care își caută în zadar aici alinare continuă.
Regimul Antonescu reînvie imaginea profetului de la Maglavit, căutând și el să se folosească de misticism și minunile care tot întârzie să apară ale lui Petrache Lupu.
Se spune că Antonescu l-ar fi luat pe cioban cu el în avion atunci când au survolat împreună linia frontului din Uniunea Sovietică.
În toamna anului următor, „binecuvântările profetului de la Maglavit” n-aveau să le fie de folos ostașilor români care, bieții de ei, au murit cu zecile de mii la Cotul Donului, în noiembrie 1942.
După ce a fost anchetat de comuniști, Petrache intră în anonimat și trăiește până prin 1994 în satul său cu minuni. Și astăzi, la crâșmele din Maglavit se mai vorbește de el.
Dacă istoricii se întreabă și astăzi cum a fost posibil ca o nație întreagă, timp de patru-cinci ani, să fie acaparată de halucinațiile unui cioban declarat cu „debilitate mintală datorată unui sifilis congenital”, eu cred că de azi înainte trebuie să-și pună o nouă întrebare.
De pildă, cum este posibil ca un candidat care se declară un trimis al Lui Dumnezeu pentru România, care nu crede că formula apei este H2O, care ne spune că nașterea prin cezariană trebuie interzisă pentru că întrerupe firul mistic, care se vrea să coordoneze țara prin vibrații, energii și revelații, amenință serios să devină președintele României?
Nu mai vorbim de viziunea politicii sale externe orientate spre Răsărit, admirația sa pentru Putin și Zelea Codreanu.
Mă întreb dacă n-ar fi mai preferabil un Petrache Lupu, cioban, decât un agronom ezoteric, uns cu toate alifiile magice ale sistemului care i-a permis să lucreze prin ciudate funcții externe și care, acum, la bătrânețe, are viziuni suveraniste de țară ca trimis al Lui Dumnezeu pe pământ.
Apropo, la Maglavit, conform statisticilor vremii, au fost cam tot în jur de două milioane de oameni disperați.
Marius Ichim