Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, duminică, 24 noiembrie, enoriașii s-au bucurat de prezența Părintelui Arhid. Conf. Univ. Dr Răzvan Brudiu, titularul catedrei de Misiologie ortodoxă din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Evenimentul a fost organizat de Departamnetul de tineret și Biroul de cateheză al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, prinStructura de tineret pentru mudețul Mureș, în colaborare cu Biserica Ortodoxă Adornirea Maicii Domnului, cart. Unirii.
Părintele arhidiacon a slujit Dumnezeiasca Liturghie alături de preoții bisericii, după care a avut loc prezentarea cărții intitulate „Când nu mai ai pe cine să ne îmbrățișezi”.
Cartea este semnată de Dr Răzvan Brudiu, o publicație venită la timpul cuvenit, ce are menirea de a ne arăta fața și viața omului cu adevărat duhovnicesc, iubitor și iubit de Tatăl Ceresc. Lucrarea „Când nu mai ai pe cine să îmbrățișezi” a văzut lumina tiparului la Editura Doxologia din Iași în cursul anului trecut. Departe de a fi un volum științific, cartea ne prezintă un model al simplității apropiat nouă, un „personaj” pentru care timpul se traduce ca sfințire a vieții. Însă dincolo de simplitate, cititorul va găsi, în aceste povestiri, înțelepciunea bătrâneții, frumusețea vieții, rostul esențial al ascezei și, mai ales, puterea credinței, care pe toate le poate înfrumuseța și întări. Mai mult decât atât, autorul cărții propune fiecărui cititor posibilitatea descoperirii unui bunic înțelept precum Iosif, personajul povestirilor, chiar în propriul suflet.