În perioada 22-24 noiembrie 2024, pompierii militari din cadrul celor 6 subunități de intervenție ale inspectoratului au răspuns cu promptitudine la peste 171 solicitări de urgență, dintre care echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 162 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
De asemenea, în perioada supusă atenției, eforturile colegilor noștri s-au concentrat și asupra protecției comunităților și bunurilor acestora. În acest sens, echipajele operative au intervenit în urma producerii a 4 incendii, 2 degajări de copaci, precum și în alte 3 situații de urgență.
Din cele 4 incendii, unul s-a manifestat la deșeuri menajere de la groapa de gunoi din municipiul Sighișoara , iar alte 3 au avut loc la locuințe, afectând anexe, coșuri de fum sau acoperișuri. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Pentru prevenirea acestor situații de urgență, recomandăm cetățenilor următoarele măsuri de precauție:
Înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate și curățate pentru a fi în perfectă stare de funcționare.
Coșurile, burlanele și canalele de fum trebuie izolate față de elementele combustibile ale pereților, planșeelor și acoperișurilor.
În podul casei, coșul de fum trebuie obligatoriu tencuit pentru a preveni apariția fisurilor prin care pot pătrunde scântei.
Copiii nu trebuie lăsați niciodată nesupravegheați în apropierea unui foc aprins în sobă.
Nu trebuie utilizate instalații electrice defecte sau improvizații, mai ales dacă sunt montate direct pe materiale combustibile sau au legături electrice neacoperite.
Este interzisă utilizarea mijloacelor electrice de încălzire locală improvizate.
Totodată, pentru asigurarea climatului de siguranță a cetățenilor și pentru identificarea potențialelor cauze de incendiu, inspectorii de prevenire din cadrul I.S.U. Mureș au efectuat 5 controale de prevenire a incendiilor la obiectivele din zona de competență și 4 informări prevenire la obiective din zona de competente.
De asemenea, în această perioadă au fost transmis 1 mesaj de avertizare a populației prin intermediul sistemului Ro-Alert privind prezența unor animale periculoase în zone de locuit.
Pompierii militari mureșeni rămân la datorie pentru asigurarea răspunsului prompt la solicitările cetățenilor aflați în dificultate.
Informații despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea diverselor tipuri de situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
Compartiment Informare și Relații Publice I.S.U. Mureș
Lt. Călușeri Alexandra-Maria