Obiceiuri antice: cum a evoluat percepţia asupra îmbăierii de-a lungul istoriei
Vechii greci şi romani aveau o înţelegere remarcabilă asupra importanţei igienei şi curăţeniei corporale, fiind conştienţi că acestea joacă un rol esenţial în menţinerea sănătăţii. În antichitate, baia nu era doar o activitate de igienă, ci o adevărată filozofie de viaţă. După căderea Imperiului Roman, însă, Europa a intrat într-o eră de superstiţii şi ignoranţă, în care băile şi igiena corporală erau adesea privite cu dispreţ. În locul unei igiene riguroase, Biserica medievală promova o viziune a trupului uman ca fiind păcătos, iar scăldatul devenea o practică suspectă, periculoasă pentru sănătatea spirituală.
Odată cu sfârşitul Imperiului, tradiţiile de igienă şi băi publice au avut de suferit în faţa unor perioade întunecate ale istoriei. Această viziune negativă asupra igienei a fost înlocuită treptat, iar în perioada modernă, băile au redevenit locuri de relaxare şi socializare. Astfel, scăldatul în stil roman sau grec s-a transformat de-a lungul secolelor, iar astăzi modul în care ne scăldăm este mult diferit faţă de cel al strămoşilor noştri.
Băile publice greceşti şi romane: locuri de igienă şi distracţie
În lumea antică, baia era mai mult decât o simplă activitate de curăţare. Grecii şi romanii au transformat băile într-un adevărat stil de viaţă, un ritual de socializare şi îngrijire personală. Băile publice romane, cum ar fi cele ale lui Caracalla din Roma, erau mult mai complexe decât băile de azi: construcţii impunătoare, băile imperiale aveau nu doar bazine, ci şi biblioteci, săli de gimnastică şi grădini publice.
Aceste complexe puteau găzdui sute de persoane şi erau considerate locuri de relaxare, educaţie şi distracţie. Băile romane erau adevărate centre de viaţă socială, unde comercianţii vindeau gustări şi băuturi, iar muzicienii şi acrobaţii adăugau un strop de divertisment pentru vizitatori. Se ţineau discursuri, se purtau dialoguri între filosofi. Aceste băi erau menite să ofere un refugiu după o zi obositoare, iar unii dintre cei mai mari gânditori ai vremii, precum Platon, considerau aceste locuri esenţiale pentru educaţia şi viaţa socială a cetăţenilor.
Băile publice: socializare şi igienă
Un alt aspect fascinant al băilor romane şi greceşti era caracterul lor public. Scăldatul nu era o activitate privată aşa cum o considerăm astăzi. De exemplu, romanii nu aveau prea multe reţineri în a-şi expune trupurile, iar băile erau adesea comune, fără separaţii între sexe. La băi şi toalete, bărbaţii şi femeile stăteau alături, adesea neprotejaţi de pereţi sau ziduri despărţitoare. În aceste locuri publice, socializarea era o componentă importantă, iar multe dintre interacţiunile care aveau loc între cetăţeni erau legate de schimburi de idei filosofice şi culturale.
În incinta băilor sau în apropierea lor, existau săli special amenajate pentru exerciţii fizice. Sportivii, adesea nud, se antrenau în diverse discipline, de la lupte la haltere şi alergare. În aceleaşi locaţii se desfăşurau şi activităţi recreative, iar femeile preferau, în mod frecvent, înotul şi alergările ca forme de exerciţiu fizic. Aceste băi erau, de fapt, centre de sănătate, dar şi de socializare, fiind importante nu doar pentru igiena personală, ci şi pentru promovarea unui stil de viaţă activ şi echilibrat.
Laconia: baia de aburi grecească
Unul dintre cele mai interesante tipuri de băi publice din Grecia antică era Laconia (după numele regiunii în care a fost inventată), un tip de baie de aburi, care, la fel ca băile romane, avea un scop terapeutic şi relaxant. Laconia era o cameră circulară, cu acoperiş în formă de cupolă, încălzită de focul de sub podea sau de pietre încinse, pentru a crea aburi, care ajutau la curăţarea şi relaxarea trupului. Pietrele fierbinţi erau aduse în baie cu ajutorul furcilor şi aşezate pe o tavă, în mijlocul încăperii. Adesea, grecii adăugau frunze sau ramuri de dafin, brad, pin sau ienupăr pentru proprietăţile lor curative şi aromaterapeutice. Acest ritual de baie ajuta la detoxifierea corpului şi la stimularea circulaţiei sanguine, iar esenţele naturale aveau şi beneficii pentru sănătatea pielii.
Tepidarium, Caldarium, Frigidarium
La băile publice romane, oamenii se scufundau mai întâi în apa caldă a bazinului Tepidarium, pentru a se relaxa. Odată porii deschişi şi corpul relaxat, se intra în bazinul Caldarium, în care temperatura apei putea ajunge la 40 de grade Celsius sau mai mult. În final, era nevoie de o baie rapidă în bazinul cu apă rece al unui Frigidarium pentru a fortifica organismul şi a lăsa porii să se închidă.
Săpunul în antichitate: o inovaţie uimitoare
Deşi săpunul, aşa cum îl cunoaştem astăzi, nu era disponibil în antichitate, vechii greci şi romani aveau metode ingenioase de a se curăţa. În locul săpunului, foloseau piatră ponce şi cenuşă pentru a îndepărta murdăria, iar uleiul de măsline era aplicat pe corp înainte de a folosi un instrument special, numit strigil, pentru a răzui impurităţile de pe piele. După acest proces de curăţare, oamenii se scufundau în bazine de apă caldă pentru a-şi relaxa muşchii şi a-şi curăţa pielea mai eficient.
Cu toate că substanţe asemănătoare săpunului au fost găsite în vestigii, în timpul săpăturilor din străvechile situri egiptene şi babiloniene datând de aproape 3.000 de ani, conform unei legende romane, săpunul , numit „sapon”, a fost inventat oarecum întâmplător, pe Muntele Sapo. Acolo, grăsimea de la animalele sacrificate s-a amestecat cu apă şi cu cenuşa provenită de la focul de sacrificiu, creând astfel o pastă cu care se putea curăţa pielea – primul săpun din lume.
Până în secolul al II-lea d.Hr., Galen, renumitul medic roman, recomanda utilizarea săpunului nu doar pentru igienă, ci şi în scopuri terapeutice.
Terapia prin îmbăiere: beneficii pentru sănătate
În ceea ce priveşte sănătatea, grecii antici considerau băile ca fiind extrem de benefice. Medicii din acea perioadă, cum ar fi Hipocrate, recomandau băi zilnice şi masaje cu uleiuri parfumate, ca parte a unui regim de sănătate echilibrat. De asemenea, băile cu săruri minerale, infuzii de plante sau argilă erau utilizate în scopuri terapeutice. Baia cu infuzie de dafin, de exemplu, stimulează circulaţia şi ameliorează durerile reumatice, iar baia cu lavandă era apreciată pentru efectele sale calmante, ajutând la relaxare şi reducerea stresului.
Oriunde se aflau, pe cuprinsul uriaşului lor imperiu, romanii, adepţi înfocaţi ai scăldatului, îşi amenajau propriile băi. Băile romane de la Bath, Anglia, s-au păstrat până în zilele noastre. În Dacia, România de azi, Băile Herculane sunt un exemplu de staţiune balneară de succes, care datează din epoca romană. Apele termale de acolo, cunoscute încă din antichitate pentru beneficiile lor terapeutice, continuă să fie apreciate şi în prezent. Multe dintre băile şi staţiunile balneare romane au fost conservate în întreaga Europă, demonstrând faptul că scăldatul nu a fost doar un obicei de igienă, ci şi un mod eficient de a sprijini sănătatea fizică şi mintală.
Astăzi, balneoterapia, sau terapia prin baie, este o ramură recunoscută a medicinei, fiind folosită în diverse tratamente de recuperare. Apa, ca element natural cu proprietăţi curative, joacă un rol esenţial în menţinerea sănătăţii şi în promovarea unei vieţi echilibrate, aşa cum era văzută şi în antichitate.
(surse documentare – site-uri web; foto – pixabay.com, wikipedia.org)
Ileana Sandu
