Ar părea uşor imposibil de organizat o cină completă, cu un aperitiv, fel principal şi un desert în mai puţin de o oră. Complicat poate, dar imposibil niciodată! Să zicem drept, nu de puţine ori suntem în situaţia de a pune pe masă din te miri ce, un festin complet intr-un timp record, fie pentru o vizită anunţată în ultim moment sau orice altă situaţie apărută din neant. Genul acesta de organizare nu îţi dă nici măcar răgazul de a face un minim de cumpărături necesare aşa că tot ce trebuie să faci este să improvizezi cu rezervele de prin frigider, congelator, cămară. Iată-ne într-o astfel de situaţie.

Ce vă propun:
Ca antreu: un unt aromatizat (lăsat în voia lui să se topească la temperatura camerei peste care aruncăm rapid câteva condimente : sare, piper, puţin usturoi pisat, oregano, câteva fire de rucola extrem de fin tocate. Se amestecă cu conştiinciozitate această pastă şi se pune in forme mici de silicon la congelator pentru 20-30 min. Se va servi cu ce pâine aveţi prin casa, de preferat uşor pârjolită in cuptor.
La felul principal putem să ne uimim oaspeţii cu un muşchiuleţ de porc, o carne uşor de gătit, nepretenţioasă dar care, însoţită de garnitura corect aleasă poate să creeze un efect excepţional.
Ingrediente: 2 bucăţi de muşchiuleţ de porc, 100 g unt, 100 ml ulei de măsline, 2-3 căţei de usturoi, cimbru uscat sau o crenguţă verde de rozmarin.
Metoda: se trage la tigaie muşchiuleţul de porc în uleiul de măsline, unt şi condimentele de mai sus, preţ de 5-7 min timp în care este rotit pe toate părţile pentru a îl „sigila” complet. Se trece apoi la cuptor într-o tavă, temperatură de 170 grade încă 15-20 min.
Pentru că ştiu – nu ne place sa spălăm multe vase, în tigaia în care s-a întâmplat rumenirea muşchiuleţului, se poate continua cu obţinerea sosului (100g unt, 1 ceapă extrem de mărunt tocată, un pahar de vin alb sau rose, 1 linguriţă de sare, ½ linguriţă de piper, o linguriţă de muştar, ceva hribi găsiţi prin congelator – dacă există altfel nu-i musai). Garniturile se fac rapid : un piure din 6 cartofi fierţi + blender+unt + lapte= love, 5-6 fire de sparanghel găsite prin frigider şi o mână de mazăre blanchate sau o variantă şi mai simplă cu ceva morcovi şi păstârnac găsite prin cămară, blanchate apoi trase la tigaie cu sare, piper, o linguriţă de miere, un strop de cimbru uscat.
Desertul pe cât de simplu, pe atât de surprinzător: nişte pere curăţate de coaja şi fierte în vin (roşu, alb nici nucontează prea mult atâta timp cât aruncăm în el nişte scorţişoară, coaja de portocală, cuişoare şi 100g zahăr). Furăm câţiva biscuiţi din rezervele copiilor şi îi zdrobim pe farfurie şi apelăm la rezerva antidepresivă de îngheţată / sorbet pe care cu siguranţă o avem prin congelator. După ce perele s-au fiert, le scoatem din vas şi le lăsăm deoparte. Siropul acela în care au fiert perele, rămâne pe foc să iasă răul din el, adică până ajunge să se reducă la consistenţa unui balsam.
La final vom avea un meniu complet pe care cu mândrie îl putem lista mai jos:
Unt aromatizat cu cruton de pâine
Muşchiuleţ fraged de porc cu sos de hribi, piure cremos de cartofi şi legume glasate.
Pară poşată în vin servită cu îngheţată şi balsam de vin.
O cină memorabilă! Parol!
Irina Lazar
www.bistro222.ro