Sportul a fost folosit de către regimurile totalitare ca instrument al propagandei politice. Un exemplu în acest sens îl constituie crearea Internaţionalei Sportului Roşu (Sportinternul), la Moscova, în anul 1921. După modelul sovietic, şi în România s-au organizat în anii 1950-1960 competiţii sportive de masă, între care amintim: „Cupa tineretului muncitor”, „Cupa unităţii tineretului”, „Cupa satelor”, „Sport şi sănătate”, campionate şcolare şi universitare.
În a doua jumătate a anilor 1970, regimul comunist din România a decis înfiinţarea unei noi competiţii sportive de masă, intitulată sugestiv „Daciada”. Competiţia urma să aibă atât o componentă sportivă, cât şi o componentă ideologică. Acesta din urmă este legată şi de Tezele din iulie 1971.
În mod oficial, Daciada a fost fondată în urma şedinţei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 16 noiembrie 1976, în cadrul căreia s-a aprobat Programul de dezvoltare a activităţii de educaţie fizică şi sport pe perioada 1976-1980. El prevedea organizarea unor concursuri sportive cu faze locale, regionale şi naţionale.
Competiţiile erau organizate de Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport. Regulamentul de organizare şi funcţionare al competiţiei, aprobat în primăvara anului 1977, făcea referire la două obiective majore: dezvoltarea educaţiei fizice şi sportului de masă pentru a forma oameni puternici şi sănătoşi, apţi pentru muncă; ridicarea nivelului general al activităţii sportive de performanţă la nivel mondial, care să ducă la creşterea prestigiului României în lume. Rezultatele obţinute de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal au inspirat ultimul obiectiv stabilit şi au contribuit la creşterea entuziasmului privind organizarea şi participarea la această competiţie.
Primele competiţii au început în noiembrie 1977 şi s-au desfăşurat, în cazul seniorilor, la nivel local, în fabrici, uzine şi unităţi militare, apoi la nivel judeţean şi la nivel naţional. În cazul juniorilor, nivelul local a fost reprezentat de întrecerile şcolare. Daciada a avut două ediţii, una de vară şi una de iarnă. Finalele s-au desfăşurat odată la 2 ani. Până în anul 1989 au avut loc şase ediţii ale acestei competiţii. La prima ediţie au participat 4 milioane de competitori la ediţia de vară şi 2 milioane la cea de iarnă.
Popularitatea „Daciadei” a crescut de la o ediţie la alta. Dincolo de contribuţia avută la organizarea marilor defilări organizate cu diverse ocazii festive şi a ideologizării tot mai accentuate pe parcursul anilor 1980, „Daciada” a avut un merit real în stimularea activităţii sportive de masă şi a contribuit la descoperirea şi promovarea unor sportivi talentaţi. Între aceştia amintim pe: Nicu Vlad, Traian Cihărean, Maricica Puică, Ella Kovacs, Alina Astafei, Paula Ivan, Sanda Toma, Vasile Puşcaşu (sursa şi foto-facebook.com/ Arhivele.Nationale.ale.Romaniei)