Între 20 şi 25 noiembrie 1989 avea loc cel de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român, din fericire şi ultimul. Deşi toată lumea ştia că Blocul Comunist urma să se destrame, Ceauşescu a ţinut un discurs de nu mai puţin de şase ore, fiind, bineînţeles, aplaudat frenetic de activul de partid. Lingăii erau la mare modă şi atunci, ba chiar mult mai „profesionişti” decât cei de astăzi. Atunci avantajul era că trebuiau să lingă într-un singur loc. Acum a apărut traseismul politic. Aplauzele frenetice din Sala Palatului au avut loc în ciuda faptului că în 9 noiembrie, cu nici două săptămâni înainte, căzuse Zidul Berlinului, simbolul Cortinei de Fier şi al graniţei fizice dintre democraţie şi dictatură.
Astăzi, România este cu totul altfel. Ne pregătim de alegeri libere: pentru preşedinţia ţării, pentru Parlamentul României. Evenimente care, acum 34 de ani, păreau imposibile. O dată la cinci ani sau la patru ani, în funcţie de scrutin, puterea revine în mâna poporului. În ziua alegerilor, votul unui simplu cetăţean anulează votul lui Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu sau George Simion. Ţineţi minte: cu ştampila în mână sunteţi la fel de puternic ca oricare politician! În acea zi, toţi suntem egali. Toţi avem aceeaşi putere de a decide viitorul ţării noastre.
Mergeţi la vot! Nu contează pe cine votaţi, ci faptul că participaţi la acest proces democratic. Faceţi-o cu încredere, votaţi pe cine doriţi, dar votaţi cu convingerea că astfel contribuiţi în mod direct la viitorul ţării. Să nu cădeţi pradă teoriilor conspiraţioniste sau mesajelor de sorginte rusească, care încearcă să vă convingă că votul nu contează, că „oricum iese cine trebuie” sau că alegerile sunt fraudate. Nimic mai fals! Sistemele actuale de supraveghere a procesului electoral sunt mult mai stricte decât vă imaginaţi. Vă pot garanta, din proprie experienţă, că votul fiecăruia este păzit şi contabilizat corect în dreptul candidatului ales. Am participat ca observator la peste 20 de procese electorale în ţară şi în străinătate şi pot spune, cu certitudine, că furtul masiv de voturi este un mit. Aceeaşi poveste, la fel de falsă, ca ciparea prin vaccinuri sau „ascunderea extratereştrilor în pivniţele CIA-ului”.
Pentru cei care au murit în decembrie 1989, pentru cei care au ieşit în stradă în frig, riscându-şi viaţa în numele libertăţii, mergeţi la vot! Gândiţi-vă şi la generaţiile care, din 1990 până astăzi, s-au sacrificat sau şi-au ratat tinereţea în numele tranziţiei. Participarea la vot este cea mai mică datorie pe care o avem faţă de cei care au făcut posibilă această democraţie.
Deşi poate părea un gest mărunt, nu este deloc aşa. Fiecare vot se adună în „coşul” celui care, timp de cinci ani, ne va reprezenta în faţa lumii, va desemna premierul şi va influenţa următoarea coaliţie de guvernare. Gândiţi-vă bine pe cine trimiteţi în Parlament. Cine merită, cine poate şi, mai ales, cine vrea cu adevărat să schimbe ceva. Citiţi printre rânduri, analizaţi candidaţii, nu credeţi tot ce vedeţi pe reţelele sociale sau în pliantele colorate. Viitorul ţării este în mâinile noastre, vot cu vot.
(Sursa foto: pexels)
Dragoş Bardoşi