Rectorul UMFST Târgu Mureş a efectuat vizite de lucru la Seoul National University Hospital (SNUH), Korea University Guro Hospital și Yongin Severance Hospital, cele mai importante și înalt tehnologizate spitale universitare din Coreea de Sud.

„Digitalisation for people – un fapt deja prezent într-un sistem medical în care tehnologia aferentă unui smart hospital/spital inteligent, așa cum va fi și Spitalul UMFST din Târgu Mureș, deja a devenit realitate. Interacțiunea mediatǎ de tehnologie dintre pacient și cadrele medicale, trasabilitatea fiecărui proces, gestionarea datelor și fluxurilor, soluțiile robotice terapeutice și de suport administrativ, comunicarea și interoperabilitatea fiecǎrui sistem au fost teme de discuții și prezentǎri de posibile soluții.

Întâlnirile directe cu conducerile acestor spitale au arătat deschidere maximǎ de colaborare prin consultanță, implicare în designul și implementarea acestui concept unic de digitalizare pentru România dar și pentru extinderea schimburilor academice. Vor urma vizite de lucru în Târgu Mureș și realizarea unor demersuri administrative concrete.

Proiectul Spitalului UMFST din Târgu Mureș – smart hospital, este susținut de Ministerul Cercetǎrii, Inovǎrii și Digitalizării și de Ministerul Sǎnătǎții din România.

Întreaga vizitǎ a fost posibilǎ prin implicarea Ministerului Afacerilor Externe din România și a demersurilor excepționale fǎcute de ambasadorul României în Coreea de Sud, E. S. dl. Cezar Armeanu”, a arătat Azamfirei într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Redacţia

Foto: Leondard Azamfirei FB