Administraţia locală din Târgu Mureş a demarat un proiect amplu de modernizare a Pieţei Armatei, o zonă în care spaţiile comerciale oferă condiţii precare şi care nu a fost reabilitată de zeci de ani. Anunţul privind planurile de modernizare a fost făcut încă din toamna anului trecut, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute de primarul Soós Zoltán. La vremea respectivă se încheia un contract pentru un studiu de fezabilitate şi pentru realizarea proiectului tehnic, iar datele furnizate indicau o investiţie de aproximativ 20 de milioane de lei din bugetul Regiei Administraţiei Pieţelor.
Apele s-au agitat la începutul acestui an, când comercianţii din Piaţa Armatei au început să meargă la Primăria Târgu Mureş pentru a afla unde vor fi mutaţi şi dacă vor fi mutaţi. Autoritatea locală i-a liniştit, cel puţin pentru o perioadă de timp, dar aproape de finalul anului subiectul revine în discuţie.
„În prezent, Primăria se află în faza de obţinere a avizelor necesare pentru autorizaţia de construire, în vederea reabilitării şi modernizării Pieţei Armatei. Proiectul de dezvoltare a primit deja certificatul de urbanism, iar estimările sunt că lucrările ar putea începe în a doua jumătate a anului 2025”, ne-au transmis reprezentanţii Primăriei.
De închis, se va închide oricum
Problema cu spaţiul din Piaţa Armatei, cunoscută şi sub denumirea de Piaţa de Ruşi, este că aceasta nu corespunde reglementărilor în vigoare privind securitatea la incendii.
„În acest moment, piaţa este un punct comercial activ, unde îşi desfăşoară activitatea 125 de comercianţi. Însă, condiţiile actuale existente în clădire nu mai corespund reglementărilor legale. Fără o refacere integrală, reprezentanţii ISU nu vor acorda dreptul de funcţionare mai departe, iar pe cale de consecinţă, piaţa va fi închisă”, au mai spus reprezentanţii Primăriei Târgu Mureş.
Alternative pentru comercianţi
Municipalitatea va pune la dispoziţia comercianţilor alte spaţii unde aceştia să îşi desfăşoare activitatea până la finalizarea lucrărilor.
„În vederea începerii lucrărilor de modernizare, aceştia vor fi notificaţi cu minimum trei luni înainte de demararea proiectului, pentru a putea lua măsuri în vederea relocării activităţilor. Ca soluţie alternativă, primăria recomandă comercianţilor spaţiul de la Complexul Universal, situat pe strada Gheorghe Doja. Unii dintre aceştia şi-au exprimat deja acordul pentru această relocare temporară. Totuşi, Primăria este în continuare în căutarea unei soluţii provizorii care să răspundă cât mai bine nevoilor comercianţilor, pentru a minimiza impactul asupra activităţii acestora în perioada lucrărilor. Această etapă de modernizare face parte dintr-un proiect mai amplu de reabilitare a pieţelor din Târgu Mureş”, se arată în punctul de vedere transmis de Primărie.
Cum se va moderniza?
Planurile de modernizare prevăd construcţia unei hale pe două nivele, cu o suprafaţă mai redusă la sol faţă de ceea ce există în prezent, dar cu mai multe spaţii dedicate comercianţilor. Suprafaţa totală va fi de 3.300 de mp.
„Fără doar şi poate, condiţiile de acolo nu mai corespund secolului XXI. Acest proiect de modernizare prevede reducerea suprafeţei ocupate, înfiinţarea unor spaţii verzi, dar fiind o construcţie care se va realiza pe două nivele, suprafaţa de comerţ nu va scădea, din contră, ea va creşte. Avem, de asemenea, în vedere ca şi în cazul acestei pieţe să avem producători locali, în afară de comercianţii care vând mărfuri din alte domenii de activitate”, a spus primarul Soos Zoltan.
Indicatorii economici vor fi adoptaţi după ce proiectul va obţine toate avizele necesare.
Comerţul de tipul celui din „Piaţa de ruşi”, tot mai afectat de online. Unii îşi vor vinde marfa şi vor închide definitiv
D.M. are stand cu marfă în „Piaţa de ruşi” de peste 20 de ani. Ca şi alţi comercianţi de aici, merge periodic după marfă la Bucureşti. A auzit şi ea despre proiectul de modernizare a pieţei şi că ei vor fi mutaţi. „Condiţiile din piaţă sunt la standarde minime. În ţară sunt astfel de pieţe care au fost modernizate şi în care comercianţii şi cumpărătorii au condiţii bune şi se simt în siguranţă. De exemplu, în Bistriţa şi Focşani sunt pieţe care nu se compară cu ce e aici. Vara ne topim şi iarna îngheţăm”, ne-a spus D.M. Ea a mai precizat că, într-adevăr, locul provizoriu oferit este la Universal în Mureşeni. Femeia însă s-a arătat neîncrezătoare că investiţia din Piaţa Armatei va avea loc. Ea spune că ştie că nu sunt bani pentru aşa ceva, sunt probleme cu certificatul de urbanism şi crede că se va întâmpla ca şi cu proiectul din Cuza Vodă despre care s-a vorbit în urmă cu trei ani şi nu s-a făcut nimic, sau cum se întâmplă acum cu parcarea subterană din faţa fostului Hotel Parc, unde doar s-a îngrădit locul şi, de fapt, nu se întâmplă nimic.
În piaţă sunt 135 de firme şi PFA-uri. Printre acestea se numără şi comercianţi mai în vârstă, pensionari. Unii dintre ei susţin că nu s-ar mai muta în altă locaţie. Ei spun că, dacă piaţa se va închide, îşi vor vinde marfa şi vor închide definitiv afacerea. Mulţi probabil că vor lua această decizie indiferent dacă Piaţa Armatei se închide sau nu, pentru că acest tip de comerţ nu mai produce profit ca pe vremuri. Comerţul online va îngropa încet acest tip de pieţe.
În legătură cu mutarea lor la Universal, comercianţii au păreri împărţite. Ei nu ştiu ce îi aşteaptă acolo, dacă se vor întoarce vreodată în Piaţa Armatei, dar, pe de altă parte, şi-ar dori condiţii civilizate.
Un lucru este însă sigur. Nimeni nu i-a anunţat oficial, toate sunt speculaţii sau bârfe la colţ de tarabă. Comercianţii au însă o rugăminte faţă de reprezentanţii autorităţii locale şi ai noului administrator public al oraşului, Gombos Csaba, care, de curând, într-o emisiune la msnews.ro, a făcut o declaraţie cu privire la Piaţa Armatei: ei vor să fie anunţaţi din timp, pentru a putea lua măsurile necesare pentru salvarea afacerii lor.
Săptămâna trecută, pieţarii au întocmit mai multe tabele cu semnături şi s-au dus cu ele la Primărie. Iniţial au vrut să stea de vorbă cu primarul, însă acesta nu era în ţară, aşa că au discutat cu noul administrator public al oraşului, care le-a promis că va face o vizită în piaţă pentru a sta de vorbă cu ei mai pe îndelete. Comercianţii încă îl aşteaptă.