Universitatea de Arte din Târgu Mureș organizează în perioada 15-24 noiembrie 2024, ediția a X-a a Festivalului Internațional STUDIO – Întâlnirea Școlilor de Teatru  (STUDIO International Theatre Festival – Meeting of Theatre Schools).

Prima ediție a Festivalului a fost organizată în luna decembrie a anului 2008, ediție la care au participat șase universități de teatru din țară și din străinătate. După ediția a doua, festivalul a luat o pauză de câțiva ani și a fost reluat în anul 2017. De atunci a devenit o tradiție ca în ultima săptămână a lunii noiembrie școlile de teatru din țară și din mai multe colțuri ale lumii să se întâlnească la Târgu Mureș pentru o săptămână plină de spectacole, workshopuri, expoziții, concerte și alte evenimente unice în fiecare an. Cu fiecare ediție a crescut perioada de desfășurare a festivalului, datorită creșterii numărului de universități invitate, al  participanților și al activităților. Înscrierea la Festivalul Internațional Studio este exclusiv pentru universități de profil din toată lumea. 

La ediția din acest an a festivalului vor participa 13 universităţi de teatru din ţară şi din Europa: Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (Bucureşti), Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (Chişinău – Republica Moldova), Universitatea „Babeş-Bolyai” (Cluj-Napoca), Universitatea de Arte „George Enescu” (Iaşi), Universitatea Națională de Teatru, Film și Televiziune „I. K. Karpenko-Kary” – Kiev (Ucraina), Academia Națională de Teatru și film „Kr. Sarafov” – Sofia (Bulgaria), New Bulgarian University – Sofia (Bulgaria), Academia Lituaniană de Muzică și Teatru – Vilnius (Lituania), Academia de Artă Dramatică din Cracovia (Polonia), Facultatea de Artă Dramatică din Belgrad (Serbia), Universitatea de Vest – Timișoara (România), Universitatea din Craiova (România) și Universitatea de Arte din Târgu Mureș (România).

De asemenea, în perioada festivalului vor avea loc ateliere susținute de personalități din domeniu, precum: Gigi Căciuleanu, Dragoș Buhagiar, Cristian Ban, Andrei Măjeri, Vladimir Anton, Szabo Attila, Feher Ferenc, Andreea Belu, Andrei Popov, Viorica Capdefier, Oleg Mardari, Marin Fagu, Ivona Velicu, Mihaela Sîrbu, Mykhail Uritskiy & Kateryna Lukianenko, Cari Tibor, Cristina Chiriac, Bianca Holobuț, Melissa Castillo, Metzli Robles, Arturo Moreno, Petar Bencina, Plamen Markov, Lorette Enache, Filip Odangiu, Laura Bilic, Daniel Pop, Eduardo Corpus, Adam și Laura Boboc, Nuți & Sorin Dorobanțu. Pe lângă spectacole și workshopuri, ediția din acest an a Festivalului Internațional Studio va avea parte de o bogată gamă de evenimente: lansări de carte, concert Luiza Zan & Gyárfás István Trió, două expoziții foto, premiera filmului ”Același loc” coproducție a Universității de Arte din Târgu Mureș, Centrul de Studii Universitare Arkos din Puerto Vallarta (Mexic), Verité (Mexic) și PonlePlay (Mexic), în asociere cu Asociația pentru Educație, Cultură și Artă ECART din România și vizionări de filme de scurtmetraj, spectacole invitate ale Teatrului Matei Vișniec din Suceava, Teatru pe roți Arad, Wortwiege (Austria) și alte surprize. Invitatul special al acestei ediții a Festivalului studio este dramaturgul Matei Vișniec. Acesta va susține două prelegeri și își va lansa mai multe volume.

Spectacolele/evenimentele vor avea loc în mai multe locații, respectiv Teatrul „Studio”, „Yorick” Studio, Sala 22 U.A.T.,Teatrul „Ariel”, Cetatea Târgu Mureș, Incubator 13, 3G HUB, K’Arte Gallery, Antigalerie Cactus.

Directorul festivalului este Prof.univ.dr. Oana Leahu, decan al Facultății de Arte în Limba Română din cadrul U.A.T. Târgu Mureș.

Traian Buta