Tu știi să faci un website generator de trafic și implicit vânzări? Nici eu. Și m-am gândit să întreb un expert în domeniu, un web designer cu abilități variate, care gândește din perspectiva unui utilizator, capabil să construiască o hartă facilă a site-ului. Claudia Duicu a demonstrat în multe feluri și în multe activități, nu doar ca președinte al Asociației EduTex, că empatia îi face pe oameni mai conectați cu ceilalți și este una dintre condițiile esenţiale pentru o carieră de succes. Odată cu empatia îți dezvolți și abilități de psiholog, intuiția despre oameni , situaţii, înveți să intri în pielea omului, înțelegându-i nevoile și dorințele, altfel nu-mi explic cum de reușește în tot ce-și propune. De curând am aflat că, de fapt, marea ei pasiune estede a crea experiențe vizuale plăcute și eficiente pentru utilizatori, design digital și web design, este practic, un artist care creează identități în mediul online. Mai multe detalii despre Design Harmony aflăm într-un scurt interviu.
Pentru început, te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine.
Sunt Claudia Duicu, un profesionist cu experiență în business, design, marketing și consultanță. Am lucrat de-a lungul anilor în domenii variate, de la banking la antreprenoriat și management de proiect, iar acum îmi dedic energia dezvoltării Design Harmony și susținerii afacerilor orientate către oameni. Afacerile orientate către oameni se concentrează pe nevoile și experiențele clienților, construind relații de încredere și pe termen lung. În profesii liberale această abordare este vitală, deoarece fiecare serviciu este personalizat și oferit cu scopul de a adăuga valoare reală. Design Harmony sprijină aceste afaceri să își transmită autentic valorile și empatia online, creând o primă impresie care inspiră încredere și profesionalism.
Cum s-a născut ideea?
Design Harmony s-a născut din dorința de a ajuta profesiile liberale și afacerile orientate către oameni, de a le oferi website-uri și soluții de design care să reflecte autenticitatea fiecărui client, oferindu-le o prezență online bine echilibrată, adaptată nevoilor lor specifice și valorilor pe care le susțin. Încercăm să le fim un partener, care să le înțeleagă activitatea și să fie aproape în toate momentele importante.
Conceptul de nișă al Design Harmony vine dintr-o înțelegere profundă a acestor profesii – medici, psihologi, avocați, consultanți – unde succesul și credibilitatea se bazează pe încrederea oamenilor. Noi credem că un website trebuie să transmită un sentiment de armonie și echilibru, elemente care creează o primă impresie pozitivă și întăresc conexiunea cu publicul.
Obiectivele Design Harmony sunt să livrăm soluții personalizate, care să îmbine funcționalitatea și estetica într-un mod coerent, astfel încât fiecare client să simtă că website-ul său este nu doar un instrument de marketing, ci o extensie fidelă a valorilor și pasiunii sale. Alegerea termenului „Harmony” în numele brandului reflectă tocmai această viziune: un echilibru între design și funcționalitate, astfel încât fiecare afacere să își atingă potențialul maxim într-un mod autentic și profesionist.
Care este cea mai mare provocare când vrei să creezi un design unic?
Provocarea principală este să înțeleg afacerea clientului la un nivel profund – să surprind esența și valorile care o definesc, astfel încât să transmit un mesaj clar și autentic. Un design nu trebuie să fie doar atractiv vizual, ci și funcțional, oferind o experiență plăcută și utilă pentru utilizatori, în timp ce susține obiectivele clientului. Pentru a realiza acest lucru, folosesc un chestionar de cunoaștere care mă ajută să explorez în detaliu nevoile și așteptările clientului, înțelegerea publicului său țintă și viziunea pe care o are pentru afacerea sa. Acest proces de aprofundare mă ghidează în crearea unui design unic, personalizat și aliniat cu obiectivele clientului.
Cum te menții la curent cu noile tendințe și tehnici de design?
Îmi place să investesc timp în învățare continuă. Urmez cursuri, particip la webinarii, citesc articole de specialitate și analizez proiectele celor mai inovativi creatori din industrie. În acest an am participat la cursuri de specializare pentru obținerea certificatui Google în Digital Marketing asigurându-mă astfel că stăpânesc cele mai noi tehnici de promovare online.
Ai experiență în colaborarea cu echipe multidisciplinare?
Da, am lucrat adesea cu echipe multidisciplinare, de la proiecte în cadrul ONG-urilor până la dezvoltarea de site-uri și campanii de marketing. Îmi place să aduc laolaltă diverse perspective și să coordonez colaboratorii pentru a crea proiecte care îmbină toate aceste expertize.
Cum îți gestionezi timpul și proiectele multiple?
Pe lângă instrumentele care mă ajută să îmi organizez eficient timpul, experiența mea de voluntariat în Asociația EduTEx, Rotary Club Târgu Mureș Maris și Rotakids m-a învățat să lucrez în echipă și să coordonez multiple sarcini într-un mod structurat. În aceste proiecte, am înțeles importanța prioritizării și responsabilității pentru fiecare sarcină, elemente pe care le aplic acum în business. Voluntariatul m-a inspirat să pun accent pe valori și să construiesc relații de durată, calități care sunt esențiale în colaborarea cu clienții mei.
Amalia Vasilescu