Într-o lume a afacerilor din ce în ce mai dinamică şi complexă, succesul nu se mai măsoară doar în cifre, ci şi în calitatea relaţiilor pe care le construim. „Interviews for hope” este locul unde vieţile se intersectează, unde ideile întâlnesc oameni potriviţi. Artişti, antreprenori, teologi, scriitori, oameni care în afara activităţii profesionale susţin în moduri inspiraţionale comunităţile din care fac parte, înţeleg importanţa colaborării şi a sprijinului reciproc, construind împreună parteneriate care rezistă în timp. Aici se pun bazele unor conexiuni autentice, bazate pe încredere şi respect reciproc. Proiectul a început în pandemie cu o serie de interviuri prin platformele Zoom sau Skype, iar de pe social media s-a mutat în studioul Televiziunii M9 din Târgu Mureş. Mai multe detalii aflăm de la iniţiatorul acestui proiect, Corneliu Ţepeluş.
Care a fost parcursul formării tale profesionale?
Sunt născut pe Valea Mureşului în Voşlobeni – Harghita şi de mic copil îmi plăcea să ascult poveştile bătrânilor. Părinţii mei erau profesori şi mă puneau să citesc, aşa am prins drag de a povesti cu cei din jurul meu. Apoi am plecat la Braşov, am lucrat în turism la Poiana Braşov, la 18 ani eram printre cei mai tineri instructori de schi, ştiam şi engleza binişor, pentru că în anii de liceu ascultam multă muzică rock, aveam Deep Purple, Pink Floyd, AC/DC, muzică adevărată. Ca şi instructor lucram numai cu englezi, iarna eram instructor, vara plecam în Anglia. Am fost şi ghid turistic, şi mereu am avut pornirea asta, de a călători în lume. La vârsta de 20 de ani am ajuns în Anglia, în Stratford-upon-Avon, oraşul în care s-a născut William Shakespeare, acolo am învăţat cum se pune o piesă de teatru în scenă,datorită unor prieteni am zburat cu balonul cu aer cald, cu deltaplanul, avion cu două locuri, ce mai….nici nu visam! În 1999, fiind în Anglia, am avut norocul să prind un contract pe un vas de croazieră ca şi cameraman, eu vroiam să fac film. În Whistler, lângă Vancouver, am fost instructor de schi câteva ierni la rând, în Los Angeles am urmat cursuri de actorie, producţie de film şi regie, dar pentru a le plăti am lucrat ca şi şofer, electrician. Mergeam mult pe Sunset Boulevard, îmi plăcea mult The Doors şi petreceam mult timp în hangout-urile preferate ale lui Jim Morrison din West Hollywood. În anul 1998 lucram la MTV Studios din Camden Lock, nordul Londrei.
Experienţe de folos, roditoare.
Aceste experienţe au ţinut de zona de cunoaştere de sine şi de a merge pe urmele oamenilor din lecturile mele din adolescenţă, citeam mult Jules Verne, cărţi de aventură, în anii 80 nu aveai prea multe opţiuni ca în zilele noastre, nu era internet. În lumea în care am trăit, am mers cu scopul de a învăţa şi înţelege cum s-a ridicat şi cucerit lumea cultura Anglo Saxonă. Atras de film, am învăţat cum să spun o poveste. Cei mai buni în a pune o poveste pe film sunt americanii , de la ei am învăţat cum se face un film de promovare şi marketing, lucruri pe care le-am folosit când m-am întors în România în ideile de film şi televiziune. Am înfiinţat Casa de producţie CASTA FILMS, unde am conceput primele proiecte jurnalistice de promovare.
Când a fost demarat proiectul“Interviews for hope”?
Lumea este sătulă de valori false şi de oameni falşi promovaţi la nivel de mainstream media din România. Acest proiect jurnalistic a fost creat ca o comunitate de idei şi network. Pornit în pandemie pe Zoom şi pe Skype, Interviews for hope, datorită popularităţii proiectului,a ajuns naţional şi transmis de televiziunea M9. Emisiunea are scopul de a promova valori, identitate, caracter, loialitate, perseverenţa, calitate umană, valorile adevărate a unui leader, pentru a motiva, provoca şi oferi o nouă perspectivă asupra lumii.
Cu ce scop ai creat acest proiect?
Pentru a creşte comunităţile şi oamenii de calitate care să găsească un loc unde să întâlnească oameni pe care să-i ajute în viziunea lor. De obicei, oamenii nevăzuţi sunt cei care fac lucruri deosebite, aşa am adus în studio artişti, antreprenori, scriitori, care inspiră prin ceea ce fac, români din toată ţara sau Diaspora, de la Paris, Londra, New York.
Într-o ţară în care spiritul civic este scăzut „Interviews for hope” vine cu o alternativă de a face pe oameni să înţeleagă ce înseamnă o comunitate puternică şi cum pot să se ridice prin implicarea în proiecte comune cu cei din jurul lor. O formă simplă de spiritualitate este echilibrul, deci Interviews for hope care depăşeşte limitele unui proiect doar jurnalistic, arată oamenilor cum să treacă peste criza de identitate şi insuflă încrederea în sine a oamenilor.
După peste 250 de emisiuni realizate, Interviews for hope stă drept mărturie a unei stări de spirit pozitive şi de respect faţă de omul de lângă noi.
Cum se pot implica mureşenii în proiect?
Foarte simplu, dacă cunosc pe cineva care are o poveste de spus, mă poate contacta. Într-o lume a globalismului trebuie să ai diplomaţia de a înţelege cum să-ţi păstrezi identitatea şi valorile. Poţi reuşi asta, dacă înţelegi alte culturi şi ştii cum să-ţi faci respectată ţara în lume. Prin împrejurări favorabile, să zic aşa, proiectele mele de promovare a României în lume, şi cele de televiziune, au ajuns şi în Mureş, de unde promovez oameni şi poveşti din toata ţara.
La SIMFEST, festival – competiţie de film şi televiziune, singurul de acest fel din România şi unul din puţinele de gen din Europa, ediţia din anul 2021, proiectul Interviews for Hope a primit premiul pentru jurnalism european.
Da, premiul pentru profesionalismul şi competenţa actului jurnalistic care urmăreşte destinele umane confruntate cu realităţile sociale contemporane. Aşa cum am spus, proiectul a început ca unul de întrajutorare. Am luat acest model de la Muhammad Yunus din Bangladesh, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, care a înfiinţat banca săracilor şi termenul de microcredite, contribuind la eradicarea sărăciei extreme în Bangladesh. Această idee de micro credit social business, practic era un proiect de networking în care, prin ceea ce faci, să întorci comunităţii tot ceea ce poţi, astfel încât să ridici comunitatea şi oamenii ce o formează. Astfel, şi eu, prin acest proiect, pe muzicieni i-am ajutat să-şi găsească o casă de discuri, pe scriitori i-am pus în legătură cu editori, pe cei care fac afaceri i-am prezentat altor oameni de afaceri, iar premiul a fost liat pentru acest concept, pentru întrajutorare. Ceea ce este important este că am creat o comunitate care chiar creşte şi oamenii se ajută între ei, spun asta fără a fi idealist sau utopic. Pe vremuri, la sat, când cineva ridica o şură, tot satul venea să ajute, sau când era o nuntă, fiecare se interesa cu ce se poate implica. Din păcate, noi ne-am pierdut această forţă de ne aduna. Oamenii bogaţi îşi urmează pasiunea şi îşi pun toată energia şi entuziasmul în realizarea scopurilor stabilite, dar asta nu înseamnă că sunt şi fericiţi, dacă nu ajută şi alţii, în special pe cei entuziaşti, pasionaţi, care au o atitudine constructivă. Solidaritatea este foarte importantă. Lucrând mult ca voluntar, cu oamenii din ţară şi cu cei veniţi din afară, îţi dai seama că atunci când te implici şi faci ceva pentru comunitatea ta, îţi rămâne în suflet pentru totdeauna. Tot ceea ce oferi, tot ce ţine de generozitate, te ţine în viaţă şi peste 20-30 de ani te uiţi înapoi la viaţa ta şi simţi că nu ţi-ai trăit-o degeaba. Viaţa este scurtă şi în urma ta nu rămâne decât numele.
Simt în tonul tău un patriotism?!
Am foarte mulţi prieteni străini şi mereu ţin să le împărtăşesc tradiţiile noastre româneşti, istoria noastră, satul, specificul nostru ca ţară, le-am transpuns în filme, noi putem cuceri lumea prin ceea ce suntem. Aşa l-am cunoscut pe marelestar al televiziunii israeliene Gil Hovav, realizator de Food Show (un James Oliver, al Angliei). Impresionat de frumuseţea locului şi, în special ademenit de savoarea unică a băuturii noastre tradiţionale ţuica sau pălinca, am turnat împreună un film de promovare la unul dintre cele mai reprezentative restaurante cu specific tradiţional românesc din ţara, situat în Braşov.
Câţi prieteni ai?
Lucrând în turism, am cunoscut multă lume. Am făcut odată un calcul şi la nivel personal am cunoscut în jur de 60.000 de oameni.
Cum arată un om de succes?
Un om smerit, un om educat e smerit. E bine să fii prosper, dar în acelaşi timp să ai bunul simţ de a scăpa de lăcomie. Ştii, cum spune Mahatma Gandhi „Pământul oferă suficient pentru a acoperi nevoile omului, dar nu lăcomia lui.”
Amalia Vasilescu
