Sărbătoarea datează din secolul al V-lea. Sfântul Arhanghel Mihail este reprezentat în iconografie în haine de ostaş, având în mână o sabie de foc. Potrivit tradiţiei, la judecata de la sfârşitul acestei lumi, morţii vor învia la glasul trâmbiţei sale.
Sfântul Arhanghel Gavriil este vestitorul Naşterii Domnului şi a Sfântului Ioan Botezătorul. În Minei se precizează că există mărturii cum că Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a prăvălit piatra de la uşa mormântului Mântuitorului şi a şezut deasupra ei. Sfântul Arhanghel Gavriil este purtătorul veştii milei dumnezeieşti faţă de oameni. În icoane apare în veşminte sacerdotale, purtând în mână ori un crin, semnul veştii celei bune, ori o sferă cu însemnele lui Hristos, arătând că el este mesagerul mântuirii umanităţii.
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt patronii spirituali ai Jandarmeriei Române, motivul fiind acela că aceşti doi conducători ai oştilor cereşti sunt simboluri ale luptei împotriva răului.
În folclorul religios românesc, mai venerat este Mihail, despre care se spune că poartă cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască, fiind şi un stăpânitor al văzduhului. Numele Sfantului Arhanghel Mihail, în limba ebraică, înseamnă „cine este ca Dumnezeu” iar numele Sfantului Arhanghel Gavriil, Gabriel, în limba ebraică, înseamnă „Dumnezeu este puterea mea”. Mihail este chipul dreptăţii dumnezeieşti, iar Gavriil al milei divine. Arhanghelul Mihail impune în lume dreptatea împotriva nedreptăţii, pedepseşte pe cei care încalcă voia lui Dumnezeu şi săvârşesc nedreptatea şi păzeşte pe cei care sunt drepţi. Sfântul Gavriil este arhanghelul bucuriei, al blândeţii şi milei dumnezeieşti, al bunelor vestiri.
În viziunea populară, Arhanghelii asistă şi la judecata de apoi, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele.
În zonele muntoase, stăpânii oilor îi desemnează pe arhangheli ca „patroni ai oilor”, având grijă ca acestea să fie sănătoase şi cu spor la mărirea turmelor. Stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită „turta arieţilor” (arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate. Această turtă se aruncă în dimineaţa zilei de 8 noiembrie în târla oilor, odată cu slobozirea între oi a berbecilor. Dacă turta cădea cu faţa în sus era semn încurajator, de bucurie în rândul ciobanilor, considerându-se că în primăvară toate oile vor avea miei, iar dacă turta cădea cu faţa în jos, era mare supărare. (sursa şi foto – azm.gov.ro, crestinortodox.ro)