Asociația Zestrea Satului Dulcea invită mureșenii, duminică 10 noiembrie 2024 de la ora 12.00, la sfințirea Casei Muzeu amenajată în comuna Ibănești , satul Dulcea nr. 85. La eveniment va participa invitatul special prințul Mihai Dimitrie Sturdza, alături de președintele Asociației, meșter dulgher, deținător al titlului Tezaur Uman Viu Chirteș Petruț și coordonatorii familia Gliga.
Pasionat de păstrarea tradiţiilor, Chirteș Petruț a realizat ceea ce toate comunităţile şi-ar dori: un muzeu al comunei.
„Muzeul a fost fondat cu scopul de a conserva și promova tradițiile și obiceiurile românești autentice. Înăuntru găsim obiecte casnice, de exemplu, cele cu care femeile torceau și făceau hainele sau cele de conservare a mâncărurilor,costume populare și multe alte artefacte care ilustrează viața de altădată”, a declarat Chirteș Petruț pentru Cuvântul Liber.
În vara anului 2023, Chirteș Petruț a primit distincția „Tezaur Uman Viu”, din partea autorităților județului Mureș, în semn de prețuire pentru întreaga sa activitate.
În curtea muzeului se află expuse unelte agricole ce vorbesc despre îndeletnicirile românilor în cultivarea pământului, dar şi despre modul în care a evoluat lumea satului. Importanța culturală a Casei Muzeu din comuna Ibănești nu poate fi neglijată. Prin conservarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor românești, acest muzeu contribuie la păstrarea identității noastre naționale.
sursa foto facebook
Amalia Vasilescu