De astăzi, 4 noiembrie 2024, au început înscrierile la programul național TRANSMED, organizat de Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România, a anunțat  Liga Studenților din Târgu Mureș, program care este dedicat studenților la Medicină, din anii de studii II-VI.

Programul se va desfășura în luna decembrie 2024, pe parcursul a două săptămâni distincte, în mai multe centre universitare din țară.

Studenții Universității de Medicină și Farmacie, Știință și Tehnologie(U.M.F.S.T.) ,,George Emil Palade” Târgu Mureș, pot opta să studieze, timp de o săptămână, în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Iași, Craiova, Constanța, Galați, Brașov, Sibiu și Chișinău.

Studenții mediciniști din țară sunt așteptați la U.M.F.S.T. „G.E. Palade” Târgu Mureș, în perioada 9-15 decembrie 2024. Aceștia vor experimenta viața de student în cadrul Universității și vor participa la cursuri, stagii clinice, lucrări practice și diferite activități sociale.

Traian Buta