În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 04:30 pompierii Detașamentului Sighișoara au fost solicitați să intervină pe strada Zaharie Boiu din municipiul Sighișoara, unde a avut loc un accident rutier.

„De urgență, pentru aceasta misiune au fost alocate o autospecială de intervenție, două ambulanțe SMURD și două echipaje a Serviciului de Ambulanță Județean Mureș.

La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate un microbuz și un autocamion, în care se aflau în total, 9 persoane.

În urma triajului medical efectuat au rezultat șase victime (două de gen feminin – cod galben, respectiv patru de gen masculin – 3 cod galben, 1 cod verde), toate transportate la CPU Sighișoara pentru investigații suplimentare”, a transmis ISU Mureş.

Celelalte persoane nu au necesitat asistență medicală.

Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de mers.

Foto: ISU Mureş