Călătorii de-o staţie şi poveşti cât o zi întreagă – viaţa în autobuzele din Târgu Mureş

Cei mai tineri nu ştiu ce însemna să mergi cu autobuzul înainte de 1989, de cele mai multe ori atârnat în afara acestuia, abia prinzându-te de uşă sau, uneori, de geanta celui din faţă. Nu aveai ce să faci, trebuia să ajungi la fabrică, iar autobuzele erau întotdeauna insuficiente, neîncăpătoare. Nu era nimic întâmplător. Un document NKVD, valabil pentru toate ţările sovietice, găsit după căderea Cortinei de Fier în Polonia, instruia autorităţile în privinţa stresului programat pe care trebuiau să îl exercite asupra poporului. Funcţionarea defectuoasă a transportului în comun era un capitol distinct. Pe scurt, oamenii trebuiau să se gândească permanent “cum să prindă autobuzul” ca să ajungă la muncă, pentru ca să nu aibă timp să se gândească la altceva, de exemplu, cum să pună la cale o revoltă. Iar din când în când ziarele comuniste prezentau câte un ţap ispăşitor, un tovarăş şofer de autobuz din vina căruia, vezi Doamne, nu funcţiona întreprinderea de transport.
Târgu Mureş era chiar celebru în România pentru autobuzele sale, care funcţionau cu gaz, acele torpile montate deasupra, adevărate bombe pe roţi.
Pe vremea aceea, nu oricine avea maşină. Acum maşinile sunt ca blugii sau televizoarele color care umplu casele românilor hotărâţi să se răzbune şi să cumpere tot ce nu au avut pe vremea lui Ceauşescu: autoturisme, televizoare şi multă mâncare. Suntem primii din UE la risipa alimentară, iar în cartiere vedem cum nu mai avem loc pe trotuare din cauza puzderiei de maşini parcate, inclusiv pe spaţiul verde. O maşină pe familie nu mai ajunge, minim două, trei sau patru, dacă se poate. Mai e şi fala la mijloc, dar acum nu ne-am propus să facem o analiză psihologică a poporului. Au făcut-o cei de la Universitatea Babeş-Bolyai şi e chiar interesantă.
Astăzi, autobuzele sunt în mare parte goale şi îşi croiesc anevoios drum prin jungla maşinilor mici din Târgu Mureş. Dacă mai punem că unii şoferi sunt nepricepuţi sau nesimţiţi şi nu ştiu că trebuie să dea prioritate autobuzelor, e clar ce iese. Cu toate acestea, autobuzele din Târgu Mureş se ţin de orar şi îţi poţi programa călătoriile liniştit.
În toate ţările din Vest s-a pus accent deosebit pe folosirea transportului în comun. Nu este deloc ieftin, dar este utilizat de foarte multă lume. La ei nu e ruşine să circuli cu autobuzul. Nu îţi scade cu nimic prestigiul dacă eşti văzut în faţa universităţii coborând din autobuz, ca un muritor de rând. Dimpotrivă, eşti apreciat pentru că, astfel, contribui la un mediu mai curat şi la un oraş mai prietenos, mai liniştit, mai aerisit. Dar, cum noi suntem rămaşi în urma occidentului din multe puncte de vedere, autobuzul este pentru săraci şi pentru cei leneşi, care nu s-au descurcat în viaţă de-o maşină…
Dorim să contribuim şi noi la promovarea transportului public. Mai în glumă, mai în serios, în autobuz mai cunoşti oameni, mai auzi poveştile altora şi uiţi de ale tale. Singur în maşină eşti doar tu şi radioul…
Aşa că vă propunem un reportaj la care au contribuit mai mulţi jurnalişti din redacţia Cuvântul liber, care vă prezintă experienţele personale trăite de ei zilele trecute, călătorind cu autobuzul prin Târgu Mureş.
Din punctul meu de vedere, utilizarea transportului în comun în Târgu Mureş aduce multiple beneficii economice şi ecologice pentru comunitate. O călătorie costă doar 2 lei, iar pentru cei care se deplasează frecvent există abonamente zilnice de 5 lei, care permit economisirea semnificativă a timpului şi a resurselor. Autobuzele sunt moderne, cele mai multe fiind hibride sau electrice, ceea ce contribuie la reducerea emisiilor poluante şi protejarea calităţii aerului. Un autobuz plin poate elimina de pe şosea aproximativ 40 de autoturisme, ceea ce ajută la fluidizarea traficului şi la diminuarea congestiei în oraş. Alegerea autobuzelor nu doar că reduce costurile individuale de transport, dar sprijină şi eforturile de sustenabilitate ale Târgu Mureşului, contribuind la un oraş mai verde, mai puţin poluat şi mai prietenos cu mediul.(Foto: azopan.ro)

Dragoş Bardoşi

Staţii moderne şi arătoase, bucuria huliganilor

Transportul în comun s-a modernizat, e clar, iar pe grupul de whatsapp pe care cei de la ISU ne anunţă de obicei intervenţiile nu a mai apărut nicio ştire legată de vreun autobuz care să ia foc.
Au fost montate şi 140 de staţii de autobuz noi, nouţe cu afişaj electronic cu tot şi un sistem de e-ticheting.
Aici lucrurile nu merg, însă, chiar atât de bine. Staţiile care erau nou nouţe par acum, mai degrabă menite să monitorizeze nivelul de praf din oraş sau să reprezinte fundalul pe care unii cetăţeni înţeleg să deseneze semnături ciudate, căci grafiti nu pot să le numesc. (A se vedea foto). Vina pentru asta e împărţită, pe de o parte pare că cei de la ADP nu prea sunt interesaţi de întreţinerea lor, pe de altă parte, nici cu cetăţenii nu ne putem lăuda când vine vorba de a se comporta civilizat.
De altfel, şi în autobuzele, care chiar arată şi merg bine, arta este la ea acasă. Pe spătarul scaunelor găsim semnături, mesaje sau chiar busturi atent schiţate. (foto)
Cât priveşte afişajul electronic acesta excelează prin absenţă! Primarul Soós Zoltán a explicat că, cel mai probabil, sistemul va funcţiona din luna octombrie a acestui an. Declaraţia a fost făcută în vară, iar acum în noiembrie, explicaţia probabil este, în continuare valabilă. „Aparent este foarte simplu să montezi 140 de staţii de autobuz, dar este prevăzut ca fiecare să aibă autorizaţie de construcţie, branşament separat la Electrica şi asta înseamnă 140 de dosare. Se lucrează în continuare, anumite staţii de autobuz deja sunt branşate, dar sistemul se poate porni doar dintr-o dată. Eu sper că în toamnă, în jurul lunii septembrie, vom avea deja posibilitatea de a porni sistemul al nivel de testare şi în octombrie să dăm drumul definitiv la acest sistem”, a spus în vara acestui an Soós Zoltán. Acuma de ce fiecare staţie trebuie separat branşată, ei bine asta intră în ciclul, aşa e la noi, în România!

Sanda Vițelar

Să iasă biletul, să plătim facultatea

Conversaţiile şi situaţiile pe care le poţi observa mergând cu autobuzul sunt de-a dreptul delicioase. Ieri dimineaţă am băut cafeaua acasă citind presa online şi gândindu-mă la ce am de făcut azi, aşa că am plecat abia cu autobuzul de 11.35 din Tudor. În 17 ne-am urcat vreo 6-7 oameni, dar la staţia Corina s-a mai aglomerat. Aici s-au urcat 3 tineri, la vreo 20 de ani, care s-au aşezat exact lângă mine pe cele 4 scaune din spate aşezate câte două faţă-n faţă. Toţi trei cu mape în mână, mă gândeam că ar trebui să fie la facultate. La un moment dat, pe când ne apropiam de staţia de la Fortuna, îl văd pe cel din faţa mea că-şi face cruce şi zice: „Dă Doamne să iasă ăsta de azi”. Credeam că vorbeşte de vreun examen, cu toate că nu-mi puteam imagina ce examene ar putea fi pe la facultăţi în perioada asta. Doar cursurile au început abia de o lună. Îmi sună telefonul şi nu pot să le urmăresc conversaţia, dar puţin mai încolo îmi dau seama despre ce este vorba. Băieţii fuseseră la agenţia de pariuri sportive şi aveau o grămadă de bilete. Cel din faţa mea avea vreo 7-8. Sumele pariate variau între 2 şi 15 lei. La un moment dat urcă controlorii şi studentul îşi deschide mapa să scoată abonamentul. În mapă, ce să vezi, statistici sportive peste statistici sportive. „Unu’ să-mi iasă şi-mi plătesc facultatea”, zice tipul cu multe bilete. Trag cu ochiul la bilete, nu mă prea pricep la pariuri, dar sumele pe care ar trebui să le câştige par a fi undeva între 250-500 de lei de bilet jucat. Ei, aşa, mă gândesc în sine mea, normal că au statistici sportive în mapă, doar din pariuri poţi să faci mai mulţi bani decât din a termina o facultate. Şi uite aşa, gândindu-mă dacă să mă apuc de studiat varianta pariurilor sportive pentru a-mi completa veniturile, era cât pe ce să ratez staţia de destinaţie.

Desenul buclucaş…

O categorie importantă a celor care călătoresc cu autobuzul sunt elevii. Îi întâlnesc de multe ori în „excursiile” pe care le fac şi întotdeauna conversaţiile lor sunt haioase. Vorbesc tare, râd, glumesc, uneori sunt stresanţi, alteori sunt surse de rubrici. Precum azi. Aşadar, săptămâna trecută urcă în bus două eleve, bănuiesc că de clasa a V-a sau a VI-a. Una dintre ele, mai dezgheţată de felul ei, povesteşte o „aventură” trăită prin clasa a III-a. Avea probleme la desen, „eu ştiu să fac doi copaci şi o casă, aşa că l-am rugat pe tata să-mi arate cum să desenez, că el se pricepe”, îi povesteşte colegei care o însoţea. Ideea este că tatăl ei i-a făcut un frumos desen pe care fata l-a dus a doua zi la şcoală să-l arate doamnei învăţătoare. „Chestia e că învăţătoarea mi-a luat desenul la ea. Peste vreun an era ceva concurs de desene şi învăţătoarea l-a trimis şi pe al meu şi am luat locul I, cu desenul lui tata”, şi-a continuat fata povestea. Am zâmbit auzind „aventura” şi nu am putut să nu-mi aduc aminte de vremurile din şcoala generală. Povestea asta cu desenele făcute de părinţi pe care copiii puţini talentaţi în mânuirea creioanelor colorate obţin merite nu e de azi sau de ieri. Cred că e veşnică şi probabil universală. Doar că aşa se formează un tipar. De ce să ne chinuim noi, chiar dacă rezultatul nu va fi unul remarcabil, original poate, dar nu de 10, când putem pune pe alţii să ne facă treaba…

La şapte ani, turbează!

La staţia de la Corina, trei domnişoare urcă şi se aşează lângă mine. Încerc să le aproximez vârsta, cu toate că, ţinând cont de cât de dezvoltate sunt fetele din ziua asta, e destul de greu. Cred, totuşi, urmărind puţin firul conversaţiilor purtate, că au sub 18 ani. Discută despre animalele de companie pe care le deţin, în speţă câini. Două din ele au asemenea animale şi fac schimb de experienţă, pe sistemul care din patrupede e mai puţin dresat. „Când sunt cu el la plimbare e cuminte, dar când intru în curte trebuie să iau mătura la el să nu sară pe mine”, zice una dintre ele. Nu precizează niciuna ce rasă au animăluţele, chiar dacă pot deduce că nu sunt căţeluşi de poşetă. „De trei ani mă rog de tati (zice fata de lângă mine pe un ton alintat) să-mi ia un buldog!” Cealaltă răspunde, la fel de afectat. „Şi eu. Şi ştii ce mi-a zis? Că, atunci când o să mă mărit şi o să fiu la casa mea, pot să-mi iau câţi câini din ăia urâţi vreau.” A treia conchide sec: „Lasă, mai bine aşa, oricum trebuie să-i împuşti în cap la şapte ani, că turbează!” No more comments.(fără comentarii)

Sanda Vițelar

Linia 2 B. Sunt speranţe…

Marţi, 29 octombrie, în staţia Centru, autobuzul 2 B. Opreşte şi urc. După mine urcă imediat şi doi controlori, bărbat şi femeie. Mă pun la rând în faţa şoferului pentru a-mi lua bilet. În faţa mea, o bătrână, cu haina descheiată pe jumătate ce lăsa la vedere o rochie veche din lână. Buzele subţiri,  şi le ţinea strâns închise, cu buza inferioară răsfrântă mult înainte. Nu era de aici pentru că vârstnicii noştri au gratis pe autobuz. Pe braţul drept îi atârna o plasă din care răzbea un miros de mezeluri proaspete şi medicamente, iar pe jumătate rulat, se ivea materialul unui halat şi-o pereche de şlapi ieftini, cel mai probabil cumpăraţi pe fugă de la chinezării. Pe degetul inelar avea două verighete, de acelaşi fel, una de aur, una de argint. Când a întins mâna să cumpere bilet, controlorul a strigat şoferului.
-Nu-i da bilet!
-Bătrâna şi-a întors mirată capul, atingându-mă cu bărbia, şi tremura mărunt din încheieturi.
-Unde mergeţi? a continuat acesta.
-La clinică.
-Luaţi un loc, vă rog.
M-am bucurat când am văzut această scenă, m-am simţit prea optimistă, prea bine, prea nu ştiu cum. Sunt speranţe.

Amalia Vasilescu

Program cu noaptea-n cap. Curăţenia în autobuz, datoria şoferilor

Isti K. lucrează ca şofer de autobuz la Transport Local de doi ani. Înainte a muncit ca taximetrist şi şofer de autocar pe rute internaţionale.
Astăzi l-am însoţit pe Linia 6 pe traseul Shopping City – Fortuna – Piaţa Bulgarilor (Panov) – Libertăţii – Ady – Depozitelor – Mureşeni Sat. Traseul Liniei 6, pe care l-am parcurs şi eu alături de el, durează o oră şi jumătate dus-întors, 40 de minute către Mureşeni Sat şi 50 de minute înapoi către Shopping City. Consumul de astăzi pentru cei 140 de km parcurşi a fost de aproximativ 32,1 litri la 100 km.
La capăt de linie şi-a aşteptat colegul de schimb pentru a-i preda licenţa de traseu.
Toate sarcinile – disciplină, curăţenie, punctualitate – trebuie respectate şi îndeplinite de către şoferi, fiind atent monitorizaţi, orice abatere, oricât de mică, fiind sancţionată.
Fiecare traseu are două capete de linie, iar la fiecare capăt, şoferii trebuie să noteze seria biletului pentru controlorii care vin să verifice. Ei trebuie să respecte graficul orar. De exemplu, la Spitalul Judeţean, unde este un capăt de linie pentru liniile 19 şi 20, dacă ajungi mai repede cu 5 minute, trebuie să aştepţi pentru a respecta orarul comunicat călătorilor.
Controlorii au dreptul să controleze atât călătorii, cât şi şoferii. Ei verifică dacă şoferii au eliberat bilete sau câte bilete au eliberat. În cazul în care apar abateri, şoferii primesc mai întâi un avertisment verbal, apoi unul scris, iar la a treia abatere li se taie 10% din salariu.
Isti spune că la finalul programului de lucru, trebuie să facă curăţenie în autobuz, să spele autobuzul, să alimenteze şi, ulterior, să predea încasările din vânzarea biletelor la casierie, iar foaia de parcurs la Dispecerat.
Când lucrează de dimineaţă, se trezeşte la ora 03.10. La 04.10, de obicei, pleacă un mijloc de transport de la Fortuna, care transportă personalul la locul de muncă, iar la ora 05.00 este deja în cursă.

Traian Buta

Mulţumit şi de salariu, şi pentru că şofează un autobuz modern

Isti este foarte mulţumit de locul său de muncă, atât din punct de vedere financiar, cât şi al condiţiilor de lucru. A parcurs deja 18.000 de kilometri pe un autobuz marca Mercedes, modern, dotat cu tot ce îşi poate dori un şofer. O bună parte din viaţă şi-o petrece în cabina autobuzului, aşa că îl îngrijeşte ca pe propria casă.
Pentru siguranţă, autobuzul este dotat cu nu mai puţin de opt camere de luat vederi. Este un sistem foarte util, inclusiv în caz de evenimente rutiere, spune Işti. El mi-a descris avantajele noilor tehnologii montate pe aceste mijloace moderne de transport în comun: „Greşeli pe traseu nu prea ai cum să faci; dacă, de exemplu, ai închis uşa chiar când urcă cineva, aceasta are senzor şi se redeschide automat.”

În vacanţă au dispărut şi copiii, şi femeile care îi însoţesc

Din păcate, târgumureşenii au uitat să folosească transportul în comun. „Sunt perioade de timp, mai ales seara, când nu sunt călători şi circuli gol, cam pe aproape toate liniile”, spune Isti. El adaugă că „cea mai aglomerată perioadă din zi este dimineaţa, între 07.30 şi 08.00. După aceea se circulă normal.”
Işti îmi povesteşte cum vede un şofer de autobuz aglomeraţia din trafic: „Acum este vacanţă şi se circulă lejer, nu este aglomeraţie deloc. În timpul şcolii, majoritatea copiilor sunt însoţiţi de femei, iar acum, pe perioada vacanţei, au dispărut toţi, atât copiii, cât şi femeile.”
Işti mi-a spus că nu sunt probleme deosebite cu călătorii, dar că gestionarea situaţiei depinde mult de atitudinea şoferului, mai ales în zonele mai dificile, cu o concentrare mai mare de persoane defavorizate, cum ar fi înspre Remetea sau pe Linia 30, zona Pandurilor – Valea Rece. Mulţi dintre locuitorii acestor zone nu îşi cumpără bilete de călătorie.

„În autobuz nu se mănâncă”

Isti este foarte atent ca pasagerii să păstreze curăţenia în autobuz şi îi avertizează. Unii fac firimituri, mănâncă hot dog sau langoşi, mai ales cei care se urcă în staţia Panov. Atunci, imediat, ia microfonul şi avertizează: „În autobuz nu se mănâncă.” Măturatul şi spălatul cu mopul în autobuz cade în sarcina lui. Tot el îşi cumpără detergent parfumat.
Mulţi au carnet, dar nu toţi sunt şi şoferi…
„Sunt mulţi şoferi în trafic care nu respectă regulile de circulaţie, nu ştiu să conducă,” spune Isti, care consideră că e păcat că s-a scos poligonul din examenul de conducere.
„În trafic, mulţi conducători auto nu ştiu cum să se comporte într-un banal sens giratoriu. Mulţi sunt foarte neglijenţi. Nu te lasă să ieşi din staţie, nu îţi acordă prioritate,” spune Isti. În opinia sa, înveţi teoria şi regulile de circulaţie, iei examenul teoretic şi obţii carnetul, dar când eşti în trafic nu ştii să pui în practică ceea ce ai învăţat pentru că ai memorat totul pe de rost.

Traian Buta