Preotul Constantin Necula a fost invitat la Târgu Mureş, la o conferinţă-dialog, eveniment înscris în acţiunile menite să marcheze Zilele Universităţii Dimitrie Cantemir. Recunoscut pentru atitudinea sa nonconformistă în promovarea credinţei, părintele Necula a purtat un dialog vibrant, lipsit de banalităţi şi de limbajul tehnic pe care-l întâlnim adesea în predicile clerului. Este un om în prezenţa căruia timpul pare suspendat, iar spiritualitatea, rugăciunea şi smerenia definesc existenţa. O spun cu certitudine, pentru că, deşi ştiam că e foarte ocupat şi şansele sunt mici pentru a-mi acorda un interviu, oarecum stingheră l-am
întrebat. Şi, da, l-am cunoscut, spre slava lui Dumnezeu, pe acest om minunat, care dintru început, la auzul primelor lui cuvinte, m-am simţit Acasă.
Lumea se confruntă în prezent cu încercări semnificative, marcate de confuzie, frică şi un sentiment de dezorientare. Ritmul modern al vieţii, condus de dorinţe lumeşti şi lipsa de ancorare spirituală, a condus pe mulţi să îşi piardă busola morală. Cum ar trebui, un jurnalist să facă slalom printre evenimente şi să scrie, astfel încât să rămână cu inima curată?
„Cuvântul e un dar al lui Dumnezeu. Pentru a-l putea păstra şi creşte are nevoie de efort personal. România şi-a pierdut cuvintele. Şi ne înglodăm în vorbe. Un jurnalist bun este cel care atunci când spune cuvântul, e credibil. Trebuie să aibă o viaţă în acord cu toate cuvintele sale, ceea ce e foarte greu. Dar poate să-i înveţe pe oameni înapoi cuvintele., Credinţă, Nădejde, Dragoste, Încredere reciprocă, Comuniune, Comunitate, trebuie reîncărcate în hardul societăţii moderne. Jurnalistului îi revine misiunea asta, oricât de greu ar părea. Să evite cancanurile ieftine, chiar dacă sunt bine plătite, şi să evite să spună ceea ce nu crede cu certitudine. Despre cele trei izvoare ale certificării unui adevăr, marii specialişti în comunicare ştiau ce a zis Hristos. Hristos de aceea îngăduie trei evanghelii sinoptice şi o evanghelie de mărturie. Totdeauna avem nevoie de certitudini ca să vorbim lumii. Cine nu vorbeşte cu sinceritate şi certitudine minte, produce vorbe noi.
Ce trebuie să facă o mamă, pentru a nu îngrădi libertatea copiilor şi, totuşi, să-i îndrume pe cărarea cea bună, către credinţă, ţinând cont de tentaţiile actuale?
Nerănindu-i. Creştinismul nu este rănitor, exemplul nostru trebuie să fie luminos şi bucuros. Creştinismul cu farurile stinse e cel mai periculos, creştinismul în care tot timpul te-mbufnezi, te oftici, vrei să dai lecţii. Un bun creştin nu dă lecţii niciodată. Le primeşte, dar dăruieşte înapoi bucurii. Aşadar, cu blândeţe, cu linişte.
Focul este unul dintre cele mai folositoare lucruri de pe pământ. Ne dăruieşte lumină, căldură, energie, prepară hrana. Însă nimic nu poate fi mai nimicitor decât un foc necontrolat. Nimic nu poate fi mai nimicitor decât stările noastre de furie, mânie. Cum le putem gestiona?
Oferindu-le alternative, convertindu-le în lucruri importante pentru viaţă. Există foarte multă calitate a convertirii cuvintelor şi sensurilor adânci ale furiilor noastre. Dacă suntem furioşi că nu ne iese ceva, tragem mai tare să iasă. Suntem năuciţi de nebunia din jur, nu mai privim în jur, ci în sus la Dumnezeu. Simţim că am ratat ceva, reluăm de la capăt şi mergem mai departe. Hristos ne-a dăruit sensul vieţilor noastre şi, până la urmă, asta e cel mai important.
Urmând poruncii lui Dumnezeu şi continuând lucrarea Lui în lume, monahii înţeleg să aducă slujbă lui Dumnezeu. Ei au făcut din viaţă o Liturghie permanentă. Cum putem noi, mirenii, să creştem duhovniceşte ca şi monahii?
Există spiritualitatea lumii care nu intră în mănăstire şi ea nu este aşa maximalistă, cum e în mănăstiri. Dar e acolo. Lectura din Scriptură, împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, un duhovnic care să-i orienteze în viaţă şi, nu în ultimul rând, curajul acesta de a mărturisi. Hristos ne iubeşte când vorbim despre El, dar avem nevoie de noţiunile necesare şi sincere pentru a ştii ce să spunem. Când vorbim
despre Hristos, noi înşine ne îndrăgostim de cel despre care vorbim. De Hristos te apropii cu sinceritate, uneori nici nu trebuie să ştii foarte multă carte. Îndrăznesc să spun că, pe unii îi încurcă, oarecum, faptul că li se pare că ştiu câte ceva. Omul simplu creşte din simplitate. Hristos e extrem de simplu în iubirea Lui.
Biserica este în mod inevitabil amestecată în evoluţia societăţilor în care este chemată să aducă mărturie despre Evanghelie. Pentru a-şi exprima credinţa, ea împrumută gândirea şi limbajul fiecărei epoci. Părintele Chebuţiu a publicat un abecedar pentru romi, există un preot care s-a ocupat de un abecedar pentru aromâni în Albania, sunt atât de multe lucruri în care preoţii se implică. În Republica Moldova limba română a rezitat şi pentru că este liturgicul românesc, care a bătut orice altă limbă în Liturghie. Eu, ca ardelean, nu simt nici o supărare că pot să descifrez un text în germană şi să înţeleg un text în limba maghiară, dar la asta mă ajută limba română. Sensurile sunt raportate la adâncul rădăcinilor limbii române, pe acestea trebuie să le învăţăm. Virgil Gheorghiu spunea Omul seamănă cu orhideea, rădăcina lui e în cer, nu pe pământ. Noi asta trebuie să înţelegem, care-i cerul de care suntem legaţi.”
(Sursa foto Doxologia)
Amalia Vasilescu
