Recent, în localitatea Zalaegerszeg, Ungaria, s-a desfășurat Cupa Mondială de popice, rezervată formațiunilor de club campioane naționale. La competiție a participat și echipa feminină de popice CS Electromureș Romgaz Târgu Mureș. Popicarele mureșene, antrenate de Orosz István – principal și Seres József – secund, s-au clasat în calificări pe locul 9, cu un total de 3.331 de popice doborâte. În urma acestui rezultat, CS Electromureș Romgaz Târgu Mureș a ratat calificarea în semifinala competiției. Finala competiției s-a jucat între KK Mlaka Rijeka și KK Slovan Rosice. Echipa croată KK Mlaka Rijeka s-a impus cu scorul de 5-3, apărându-și titlul cucerit în 2023.

„Suntem mândri de efortul impresionant și determinarea fetelor noastre, chiar dacă nu a fost să fie rezultatul pe care ni-l doream. Știm că pasiunea, ambiția, munca și perseverența care le caracterizează le vor călăuzi spre noi succese. Capul sus, fetelor! Drumul e lung și nu uitați, vom fi mereu alături de voi! O echipă unită este întotdeauna o echipă puternică, chiar și în momente dificile. Oamenii care își unesc forțele pentru un țel comun și muncesc cot la cot pentru a-l îndeplini sunt cei care ating succesul!”, a transmis, pe pagina sa de Facebook, conducerea clubului CS Electromureș Romgaz Târgu Mureș.

(Sursa foto: CS Electromureș Romgaz Tg. Mureș/facebook)
Sorin Crăciun