Hidrocentrala Răstolița va avea acord de mediu până la sfârșitul acestei luni

Distribuie pe:

Deputata PSD de Mureș, Dumitrița Gliga, a anunțat ieri, printr-o postare pe pagina ei de Facebook, că Hidrocentrala de la Răstolița va avea acord de mediu până la sfârșitul acestei luni.

“Hidroelectrica a obținut și a înaintat Agenției pentru Protecția Mediului Mureș avizul favorabil emis de Administrația Parcului Național Călimani, proiectul de aviz de gospodărire a apelor emis de Administrația Bazinală de Apă Mureș și avizul emis de Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate - serviciul teritorial Mureș”, a scris deputata. Ea a mai precizat că, în urma ședinței Comisiei de analiză tehnică din data de 17 septembrie, APM Mureș a luat decizia favorabilă emiterii acordului de mediu pentru proiectul “Scoatere definitivă din fondul forestier și defrișare teren în vederea finalizării Amenajării Hidroenergetice Răstolița”, condiționată de obținerea celor trei avize menționate. Este vorba de scoaterea din fondul forestier la cota 760, urmată de umplere la cota 720, a 171 ha, cu defrișarea a 39,38 ha, captări - Răstolița, Gălăoaia Mare, Gălăoaia Mică, Vișa. Din considerente ce țin de protejarea habitatelor, s-a renunțat la captarea celorlalte trei cursuri de apă. Sunt cuprinse și măsuri de reducere până la eliminare a impactului asupra biodiversității.

Ulterior depunerii documentelor - avizele și anunțurile publicate la cele patru UAT-uri cu privire la decizia de emitere a Acordului de mediu - Agenția pentru Protecția Mediului Mureș va posta pe site proiectul de acord de mediu pentru o perioadă de 10 zile, urmând emiterea acestuia.

Dumitrița Gliga a adresat mulțumiri “pentru înțelegere și sprijin dlui Laurențiu-Alexandru Păștinaru, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, și tuturor celor care au înțeles importanța acestui proiect”. (A.R.)

Andrei Roman

Lasă un comentariu