În urmă cu câteva săptămâni, mi-au căzut ochelarii din rucsac în autobuz. Abia când am ajuns acasă, am realizat că nu îi mai am. Trebuia să îi găsesc și, cu acest gând, m-am repezit la prima stație de autobuz, m-am urcat în primul autobuz și l-am rugat pe șofer, cu o voce înlăcrimată, să îl ajungă din urmă pe colegul său, care conducea celălalt autobuz, în care ochelarii căzuseră în timp ce eu căutam abonamentul. Șoferul, surprins, a fost foarte înțelegător și a început imediat să dea telefoane. A stat o vreme în stația de autobuz, fără să se îngrijoreze că pasagerii s-ar putea plânge de întârzierea plecării. Apoi a pornit, dar a continuat să dea apeluri și, ca urmare, de la Pensiunea Europa până la Fortuna, am reușit să aflu în ce autobuz și care coleg găsise deja ochelarii. Cu greu pot descrie cu cuvinte bucuria mea. Ceea ce m-a impresionat și mai mult a fost că șoferul a aranjat, de asemenea, cu respectivul coleg să aducă ochelarii la stația Corina, astfel încât să nu mai fiu nevoită să rătăcesc pe întuneric până la stația finală. În mai puțin de o jumătate de oră aveam ochelarii în mână. Deseori mă gândesc cu recunoștință la toți cei trei șoferi care și-au dat toată silința să mi-i returneze atât de repede și în cel mai altruist mod posibil.
Zilele trecute am avut o altă călătorie lungă cu autobuzul, din cauza închiderii drumului pe strada Gheorghe Doja, și am fost din nou încântată să văd că șoferul a adaptat deschiderea ușii la traficul foarte aglomerat: pasagerii au cerut respectuos să coboare, în timp ce așteptarea devenea mult prea prelungită. Șoferul a deschis ușa de bunăvoie, ținând cont și de siguranța lor, iar deschiderea multiplă a ușilor nu părea să fie o încălcare a regulilor, deoarece pe șosea era o agitație considerabilă. Cireașa de pe tort a fost că, între timp, el a schimbat cu răbdare bancnota de 100 de lei a unei doamne în vârstă și nu s-a plâns deloc de acest fapt. Doamna și-a cerut scuze, iar tinerii care stăteau lângă ea i-au oferit cu amabilitate contravaloarea biletului de autobuz. Cu zâmbet pe buze, am constatat că generația Z, deseori blamată pentru faptul că se interesează doar de gadgeturi, se ocupă de situații neobișnuite cu multă umanitate. Am remarcat cât de frumos a fost gestul lor, iar doamna le-a mulțumit cu mare recunoștință. De atât este nevoie: puțină atenție, puțină bunăvoință și, mai ales, umanitate. Încă o experiență minunată, fapt pentru care încurajez pe toată lumea să se delecteze călătorind cu frumoasele autobuze, chiar dacă traficul pare infernal.
Fegyverneky Ildikó
