Zelenski, în turneu European în căutare de sprijin pentru Ucraina

Distribuie pe:

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit ieri dimineață la Londra, prima etapă a unui turneu european care va mai cuprinde Franța, Italia și Germania, consacrat obținerii de sprijin pentru țara sa în războiul cu Rusia, cu mai puțin de o lună înaintea alegerilor prezidențiale din SUA, notează AFP.

Zelenski a fost întâmpinat de premierul britanic Keir Starmer în Downing Street.

Regatul Unit este unul dintre principalii susținători ai Kievului încă de la începerea războiului din Ucraina, în 24 februarie 2022.

La Londra, liderul ucrainean a avut o întrevedere cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul unei reuniuni trilaterale cu prim-ministrul britanic.

Președintele ucrainean s-a îndreptat apoi spre Paris, acolo unde avea prevăzută în cursul după-amiezii o întrevedere cu omologul său francez, Emmanuel Macron, potrivit Palatului Elysée. Volodimir Zelenski a plecat ulterior la Roma, unde aseară a avut programată întâlnirea șefa guvernului italian Giorgia Meloni, urmând ca azi dimineață să fie primit de Papa Francisc la Vatican.

Tot azi, el este așteptat în Germania, unde ar fi trebuit să participe în 12 octombrie la o reuniune consacrată apărării Ucrainei, întâlnire în cele din urmă amânată după ce președintele american Joe Biden și-a anulat deplasarea din cauza uraganului Milton, care amenință statul american Florida.

La Berlin, Zelenski va discuta cu cancelarul Olaf Scholz, al cărui guvern intenționează să reducă în 2025 cu jumătate suma alocată ajutorului militar destinat Ucrainei.

Acest turneu european al lui Volodimir Zelenski are loc într-o perioadă când forțele ruse își continuă înaintarea pe frontul din estul Ucrainei și cu mai puțin de o lună înaintea alegerilor prezidențiale din Statele Unite.

Președinta CE, în vizită în R. Moldova înaintea referendumului pentru aderare

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a vizitat ieri Republica Moldova, unde a discutat cu președinta pro-europeană Maia Sandu, într-o dovadă de sprijin înaintea alegerilor prezidențiale din 20 octombrie și referendumului din aceeași zi privind aderarea țării la Uniunea Europeană, relatează Reuters. Maia Sandu încearcă să obțină al doilea mandat de președintă.

Referendumul ce va fi organizat tot în 20 octombrie se referă la includerea aderării țării la UE ca “obiectiv strategic” în Constituție.

Poliția moldoveană a acuzat interferențe ruse grave în procesul electoral, acuzație respinsă de Moscova. “Această vizită evidențiază relațiile tot mai strânse între Chișinău și Bruxelles”, a menționat biroul prezidențial al Republicii Moldova într-o declarație.

Sandu, care a condamnat ferm invazia rusă în Ucraina vecină, a condus eforturile țării sale către integrarea în UE, organizație din care speră să facă parte din 2030. În iunie acest an, Republica Moldova a început oficial negocierile de aderare la UE.

Sondajele de opinie arată că Maia Sandu este favorită, cu un avans considerabil față de ceilalți zece candidați, dar și că majoritatea moldovenilor sprijină aderarea țării lor la Uniunea Europeană.

Trump a refuzat categoric o a doua confruntare cu Kamala Harris

Donald Trump a exclus definitiv miercuri să participe la a doua dezbatere prezidențială împotriva Kamalei Harris, concurenta sa democrată în cursa pentru Casa Albă, notează AFP.

“Nu va fi nicio revanșă!”, a scris miliardarul republican pe rețeaua sa, Truth Social, în ciuda propunerilor făcute de canalele CNN și Fox News de a difuza o întâlnire față în față între cei doi candidați. “Kamala a declarat clar ieri că nu va face nimic diferit de Joe Biden, așa că nu este loc de dezbatere”, a adăugat Trump.

Cu patru săptămâni înainte de un scrutin mai indecis ca niciodată, americanii nu vor avea dreptul să-i vadă pe candidații în cursă înfruntându-se a doua oară, așa cum impune tradiția.

Trump a invocat alte motive pentru a-și explica refuzul. Tribunul a explicat în special că “este deja foarte târziu în proces, votul a început deja”.

De asemenea, el a subliniat că nu mai este nevoie să dezbată din nou, pentru că, în opinia sa, a dominat-o pe Kamala Harris pe 10 septembrie.

“Am câștigat ultimele două dezbateri, una cu Joe escrocul, cealaltă cu Kamala mincinoasa”, a asigurat Trump.

Potrivit multor observatori, însă, vicepreședinta democrată a fost cel care a câștigat duelul lor televizat.

Fosta procuroare a reușit să-și atragă rivalul asupra subiectelor cele mai susceptibile să-i rănească ego-ul - participarea la mitinguri, nemulțumirea foștilor săi aliați politici, reputația internațională -, împiedicându-l să-și dezvolte propria viziune pentru țară.

CNN a stabilit un ultimatum pentru joi ca Trump și Harris să accepte să dezbată pe 23 octombrie pe undele sale la Atlanta, în Georgia. Omologul său conservator Fox News a propus o dezbatere în Pennsylvania pe 24 sau 27 octombrie. Trump a refuzat ambele oferte.

Trump și Harris se află aproape la egalitate în sondajele din statele cheie care vor decide votul din 5 noiembrie.

Președintele Taiwanului promite că se va opune anexării insulei de China

Președintele Taiwanului, Lai Ching-te, a promis joi să se “opună anexării” insulei, pe care China o revendică drept parte a teritoriului său ce ar urma să fie cândva reunificat, transmite AFP.

“Voi menține angajamentul de a mă opune anexării sau încălcării suveranității noastre”, a declarat Lai în timpul unui discurs pronunțat în fața Palatului prezidențial de la Taipei cu ocazia Zilei Naționale, care marchează 113 ani de la răsturnarea dinastiei Qing și fondarea Republicii China.

În ultimii ani, Beijingul și-a intensificat presiunea militară și politică asupra Taiwanului și nu a renunțat niciodată la ideea angajării forței militare pentru a prelua controlul asupra insulei, organizând trei serii de manevre militare de amploare în ultimii doi ani. De asemenea, Beijingul trimite aproape zilnic nave de război și avioane de vânătoare pentru a patrula în jurul Taiwanului.

Ministerul Apărării taiwanez a indicat joi că 27 de avioane militare chineze și nouă nave din marina chineză au fost identificate în jurul insulei Taiwan în 24 de ore, începând de miercuri dimineață.

Potrivit unui oficial american de rang înalt, China s-ar putea folosi de celebrarea Zilei Naționale taiwaneze “ca de un pretext” pentru a efectua manevre militare.

Beijingul l-a acuzat marți pe președintele Lai Ching-te, pe care îl califică drept “separatist”, că alimentează “ostilitățile”, după ce acesta declarase că este “imposibil” ca R.P.Chineză să fie considerată “patria-mamă” de către Taiwan.

Relațiile dintre Beijing și Taipei s-au deteriorat masiv începând din 2016, când președintă a Taiwanului a devenit Tsai Ing-wen, care a deținut această funcție timp de două mandate, până în mai acest an.

Agerpres

Lasă un comentariu