Baschetbaliștii de la CSM Târgu Mureș U16, învinși la Iași

Distribuie pe:

Echipa CSM Tg. Mureș de U16 baschet masculin a debutat în noul sezon cu o înfrângere la scor strâns. ACS Stomart Iași a învins pe teren propriu cu 81-75. Lotul deplasat la Iași: Suciu Andrei, Kovács Dávid, Timotei Făgăraș, Kurcsi Kristóf, Bogdan Bădilă, Milășan Rareș, Tăurean Rareș, Frătean Luca, Patrick Șerbănați, Mihnea Sabou, Zongor Richárd, Costin Paul. Mureșenii, antrenați de către Vlad Pora, au avut un sfert trei excelent, s-au mobilizat exemplar în apărare, și au revenit de la un deficit de minus 20 de puncte. “Observ un progres vizibil al echipei, având în vedere că anul trecut am fost la o distanță de 25 de puncte de echipa din Iași. Totodată, am fost lipsiți de aportul lui Mocsar Mark, unul dintre motoarele echipei, care este indisponibil din cauza unei accidentări la tibie și genunchi. Chiar și în aceste condiții, ceilalți băieți au depus un efort deosebit și i-au suplinit cu brio absența”, a declarat Vlad Pora, antrenor CSM Tg. Mureș. Formația mureșeana așteaptă cu nerăbdare partida cu vicecampioana U-BT Cluj-Napoca de duminică!

Sorin Crăciun

Lasă un comentariu