Separația puterilor în stat

Distribuie pe:

Într-o democrație civilizată și prosperă, suntem conștienți că puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut. Prin urmare, modul în care ne organizăm națiunea se bazează pe principiul “Checks and balances”, adică verificări și echilibre între puterile care controlează diferite aspecte ale țării.

Modelul clasic conține trei puteri: legislativă, executivă și judecătorească. Puterea legislativă, reprezentată de aleșii cetățenilor, votează textele care intră efectiv în vigoare. Puterea executivă, reprezentată de guvern și administrația publică, asigură implementarea legilor. Puterea judecătorească monitorizează aplicarea legilor și sancționează nerespectarea acestora.

Presa este numită adesea cea de-a patra putere în stat. Rolul ei este de a identifica și publica informații relevante oamenilor și companiilor despre acțiunile celorlalte puteri în stat. Căci nu poate exista o democrație autentică într-un stat în care contribuabilii nu sunt corect și complet informați. Deciziile neinformate sau dezinformate sunt simple manipulări.

Și am putea spune că există o a cincea putere în stat - privatul, fie că vorbim despre oameni sau companii. Căci aceștia au dreptul să aibă un cuvânt de spus în deciziile celor trei puteri și să-și facă auzită opinia în platformele celei de-a patra. Mai ales că, prin munca și talentul lor, finanțează activitatea tuturor.

Pentru a avea o democrație funcțională, cele cinci puteri nu pot fi în mâna aceluiași grup de lideri sau interese. Fiecare dintre cele cinci puteri are nevoie de independență în acțiune, conform legilor care le guvernează activitatea. Fiecare putere are drepturi și libertăți garantate prin Lege, dar și responsabilități care produc consecințe în cazul exercitării lor defectuoase sau cu rea-credință.

În egală măsură, fiecare putere trebuie să aibă instrumente de opoziție față de eventualele greșeli sau abuzuri ale celorlalte. Fiecare putere trebuie să asigure transparență și să se supună verificărilor altor puteri. Fiecare putere trebuie să se consulte cu celelalte pentru asigurarea unor decizii bune cu efecte pozitive asupra națiunii.

În cazul privaților, prin diferite legi și instituții, susținem un mediu puternic concurențial pentru a elimina posibile abuzuri. Ne este tuturor clar că monopolurile sau oligopolurile duc, fără excepție, la produse și servicii mai scumpe și mai proaste. Deci rezultatul este întotdeauna scăderea semnificativă a calității vieții pentru oameni.

Similar, ar fi ideal să avem legi și instituții puternice și competente care să facă același lucru pentru celelalte puteri.

Adrian Vascu

Lasă un comentariu