Sistemul medical public românesc, pe lângă alte probleme, are una care aduce atingere calității vieții românilor, indiferent de vârstă. Din păcate, populația se simte în vârstă mult prea devreme. Dacă nu se simte în vârstă... simte din punct de vedere al sănătății fizice, mintale și psiho-afective cum bătrânețea îi dă târcoale. Secțiilor de specialitate în îngrijiri paliative lipsesc, sau acolo unde, în mod miraculos există, listele de așteptare sunt foarte lungi, iar toate acestea au dus la lipsa opțiunii unei morții cu demnitate pentru vârstnici, bolnavi incurabili și alte categorii de bolnavi care au în față o singură direcție. E foarte adevărat că încă de când ne naștem, moartea e destinația finală pentru că nimeni nu iese viu din această viață, dar așa cum fiecare dintre noi încercăm să ducem o viață frumoasă și demnă, tot așa, finalul acestei călătorii ar trebui să fie lin, cât se poate de confortabil, lipsit de dureri și umilințe.
Da, nicăieri nu e ca acasă, dar în majoritatea cazurilor familia este pusă în fața unor situații cărora nu le poate face față. Iubirea este un sentiment minunat, dar explică asta unui bolnav care trebuie să facă față unor dureri foarte mari sau a cărui alimentație nu mai poate consta într-un sandvici sau într-o ciorbiță oricât de bună și făcută cu dragoste ar fi ea.
Îngrijirile paliative sunt grele. Înseamnă printre altele confort, igienă, gestionarea durerilor prin tratament adecvat, pe care, de cele mai multe ori, familia nu-l poate da celui drag din lipsa pregătirii necesare în domeniu sau din lipsa celor necesare.
Din păcate, statul român, sistemul sanitar românesc de stat nu oferă astfel de servicii, cel privat.... da. Costurile internării unui pacient antefinem, în aceste secții private au prețuri care depășesc posibilitățile românilor de a-i ajuta pe cei dragi. Între 15.000 de lei pe lună și 30.000 de lei pe lună... cu indulgență. Cărei pături sociale se adresează aceste prețuri? E o speculă, e o metodă de a face bani din neputința și durerea oamenilor în fața durerii și a morții.
Îngrijirile paliative făcute acasă nu pot oferi gradul de atenție, confort și îngrijire de care are nevoie acel bolnav și totuși, românul nu are încotro. Calitatea vieții întregii familii este afectată. De la copil la adultul care având această sarcină grea pe care și-a asumat-o din dragoste dar, în special, pentru că nu are încotro, va aduce atingere tuturor membrilor acelei familii, putând afecta chiar și viața profesională. De partea psihică și afectivă nici nu mai are rost să discutăm. Când te uiți neputincios la mama, bunica sau bunicul care îți cere ajutorul și tu nu îl poți oferi, când nu știi dimineața ce să faci mai întâi... să-ți pregătești copilul de școală sau să schimbi scutecul mamei tale, toți au de suferit.
Oricum este greu să rămâi demn în această viață a noastră plină de încercări, tentații și compromisuri. Totul aduce atingere demnității noastre și fiecare dintre noi sau, mă rog, aproape fiecare dintre noi încercăm să ne păstrăm aceea brumă de demnitate care ne-a mai rămas. Uneori reușim, uneori nu, uneori suntem mândri de noi, alteori conștiința, oglinda rațiunii, ne cam scuipă între ochi, dar ne învingem propria rușine, propriul proces de conștiință și, spunându-ne că nu am avut de ales, mergem mai departe. Ei bine, mereu avem de ales, doar că uneori alegem scurtăturile știrbindu-ne astfel demnitatea.
Ei bine, bătrânilor noștri, care nu au ales să îmbătrânească sau să fie bolnavi la pat, li se refuză o moarte cu demnitate sau le este vândută pe bani foarte mulți. Oare avem acest drept?
Moartea nu este o opțiune. Ea, pur și simplu, vine. Uneori brusc, alteori după chinuri, dureri și lacrimi.
La înmormântare încercăm să le oferim demnitate, băgându-i în groapă curați, îmbrăcați frumos, în sicrie elegante și scumpe.
Dar, oare, nu e prea târziu?
ANTONELA DUMITRACHE
(Foto: viata-medicala.ro)
