Apelul Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană
Uniunea Scriitorilor din Moldova și Filiala Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România îndeamnă cetățenii moldoveni, indiferent de naționalitate, limbă maternă și religie, să participe activ în ziua de 20 octombrie 2024 la alegerile prezidențiale și la referendumul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Avem șansa să ne eliberăm de servitutea seculară față de Rusia, care nu acceptă dreptul popoarelor la autodeterminare, refuză aspirația lor legitimă de a-și construi o viață liberă și independentă, și a declanșat un război atroce împotriva Ucrainei – țara vecină, cu care împărtășim aceleași aspirații de integrare în spațiul european și euroatlantic. Doar rezistența ucrainenilor apără Republica Moldova de agresiunea rusească. Datorită imenselor lor sacrificii, Kremlinul nu a reușit să reinstaleze sârma ghimpată la Prut.
Două sute de ani de ocupație rusească, țaristă și apoi sovietică, două sute de ani de deznaționalizare agresivă au adus Basarabia pe punctul de a-și pierde identitatea, limba română, toate valorile naționale, de a se transforma într-un teritoriu cu o populație de mancurți, de oameni lipsiți de memorie și demnitate.
Știm cum arată „russki mir”, știm ce înseamnă „frăția” în limbajul Kremlinului, au cunoscut-o pe pielea lor bunicii și părinții noștri mai vârstnici: represiune politică, deportări în Siberia, foamete organizată, asasinate la comandă, renunțarea la limba maternă, anularea tuturor drepturilor și libertăților civice, ostracizarea și persecutarea intelectualilor, oamenilor de cultură, rusificarea școlii, dominația limbii ocupantului în toate instituțiile publice. Înseamnă controlul asupra a tot ce citești, vorbești, gândești – un regim de teroare fizică și psihică. Vom fi lăsați să trăim doar dacă ne vom închina ocupantului, dacă ne vom renega strămoșii, limba, națiunea, apartenența noastră europeană. Pentru că nu a acceptat sclavia rusească, Ucraina a fost atacată barbar de regimul Putin și își apără libertatea și independența cu arma în mână.
Republica Moldova a fost ferită de o invazie militară, însă Rusia încearcă prin „război hibrid”, prin propagandă, dezinformare și manipulare să deturneze parcursul nostru european. Ne amenință că dacă vom alege să mergem spre România și spre Occident, vom avea soarta Ucrainei, adică război, distrugere, moarte.
Pentru că nu poate să ajungă cu tancurile în R. Moldova, Rusia vrea să instaleze un regim obedient la Chișinău și a pus la cale o imensă „operațiune specială electorală”, folosind rețelele oligarhilor fugiți peste hotare, cei care au jefuit cu cinism Republica Moldova și au fost condamnați la ani grei de închisoare, pentru a aduce ilegal enorme sume de bani. Intenția Moscovei este să distorsioneze procesul electoral, să fraudeze scrutinul din 20 octombrie prin coruperea alegătorilor. Sunt „bani negri” meniți să descurajeze elanul civic, să sporească apatia, neîncrederea, absenteismul la urnele de vot.
Să nu permitem înfăptuirea acestor planuri ale Kremlinului. Să participăm într-un număr mare la alegerile prezidențiale și la referendumul constituțional, să arătăm că opțiunea de integrare europeană nu reprezintă doar proiectul unui președinte, al unui partid, al unei guvernări, ci o aspirație națională, dovada apartenenței noastre la civilizația europeană. Să arătăm că vrem să ne creștem copiii într-o lume democratică și prosperă, în care orice cetățean își poate exprima liber opinia, iar drepturile sale sunt protejate de instituțiile statului de drept.
A participa la vot, a susține parcursul european al Republicii Moldova înseamnă nu doar să optăm pentru un viitor mai bun pentru noi și copiii noștri. Este și o datorie morală față de cei care ne apără libertatea și viața. Să demonstrăm că susținem lupta dreaptă a poporului ucrainean împotriva tiraniei rusești, să nu permitem ca Republica Moldova să recadă sub influența Kremlinului, să se transforme într-un alt cap de pod pentru agresiunea rusească împotriva Ucrainei și a Europei.
Prin mobilizarea noastră la urnele de vot la 20 octombrie, vom arăta prietenilor și aliaților noștri, națiunilor civilizate, că apreciem încrederea și sprijinul lor pentru reformele atât de necesare procesului de evoluție și modernizare a țării, pentru asistența pe care ne-o acordă în aceste timpuri primejdioase, ajutându-ne să rezistăm în fața șantajului economic și energetic al Rusiei, să neutralizăm campania acesteia de destabilizare politică, socială, interetnică, de răspândire a urii și fricii, să ne apărăm independența și integritatea teritorială.
Dragi compatrioți, pe 20 octombrie 2024 vă chemăm să votăm un președinte proeuropean, care a demonstrat devotament și dedicație față de aspirațiile noastre naționale și democratice, să votăm pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, să votăm pentru a fi alături de România în familia națiunilor libere și prospere!
Chișinău, 18 septembrie 2024