Unul dintre cunoscuții cântăreți folk din România, cantautorul Adrian „Puiu” Ivanițchi, a împlinit vârsta de 77 de ani în urmă cu două zile și, în același timp, sărbătorește 50 de ani de la debutul său în Cenaclul Flacăra, despre care spune că a fost una dintre cele mai bune perioade ale vieții sale, de care îi e dor.
„Am activat în Cenaclul Flacăra din 1974, până în 1981. Am venit din al doilea an în Cenaclul Flacăra, fiindcă acesta a început în 1973, dar mult mai nesemnificativ, ca să zic așa. Din ’74 a început din plin. Am avut o bună perioadă, până în ’81 am lucrat cu Adrian Păunescu la «Antena vă aparține», timp de un an și jumătate am fost prin toată țara, am făcut acele emisiuni, am descoperit foarte mulți folkiști, Grupul Poesis, pe care i-am promovat acolo, Maria Gheorghiu, care a cântat prima dată într-o emisiune de felul acesta, la Reșița. Mi-e dor, mai degrabă, de anii mei din Cenaclul Flacăra, de ce ani am avut și cum a fost. A fost o perioadă superbă”, a declarat, pentru Agerpres, Adrian „Puiu” Ivanițchi.
Despre acea perioadă a Cenaclului Flacăra și a emisiunii TV „Antena vă aparține”, considerată a fi cea mai amplă selecție culturală și muzicală a României din anii respectivi, în cadrul căreia au fost descoperiți și promovați o serie de artiști folk, Ivanițchi spune că a fost experiență extraordinară.
„Ne-am înțeles bine cu Păunescu, n-am avut nicio problemă, din contră. Unii au zis că am fost un privilegiat, dar asta datorită faptului că eram mai corect. Eram împreună cu Victor Socaciu, făcusem noi o alianță a ardelenilor, noi eram corecți. Nu greșeam, nu aveam vicii care să supere pe cineva, drept dovadă că am fost aleși să mergem cu Păunescu la emisiunile de la «Antena vă aparține». M-a luat la «Antena vă aparține» fiindcă era foarte greu să faci preselecții în județe. Acolo se adunau atâtea formații, câte se adună acum din toată țara, veneau sute de formații de toate felurile, de toate genurile și trebuia să le vezi. Adrian Păunescu, după prima emisiune, care a fost la Bistrița, unde am stat în sală până la 3.00 noaptea, mi-a zis că nu se mai poate astfel. Așa că mă trimitea în județul următor să fac o preselecție, iar el îi vedea pe cei trecuți de preselecție. Îi plăcea fiindcă ceea ce rămânea după preselecție erau formații mult mai bune din punct de vedere tehnic, din punct de vedere muzical. Atunci am fost cu televiziunea în toată țara și a fost o experiență extraordinară. Îmi lipsesc acei ani”, a afirmat artistul.
Adrian Ivanițchi spune că în timpul turneelor cu Cenaclul Flacăra a văzut toată țara, iar apoi cu emisiunea televizată a avut posibilitatea să vadă România în întreaga ei splendoare.
„Mergeam într-un județ, vedeam tot ce are județul acela, ni se punea totul la dispoziție, sala în care se făceau audițiile. Erau zeci de autocare, erau numeroși artiști care veneau, cei de muzică populară erau cei mai mulți. Am descoperit folkiști, Poesis a apărut în emisiunea lui Păunescu, Maria Gheorghiu a apărut într-o emisiune la Reșița”, a subliniat Ivanițchi.
În privința muzicii folk, Adrian Ivanițchi susține că aceasta are cele mai multe manifestări culturale din toate genurile și că „dacă le aduni pe toate la un loc – rock, jazz, muzică simfonică etc. – folkul le bate pe toate”.
Cantautorul sighișorean susține că muzica folk nu se va demoda niciodată și că acele cântece vechi, interpretate de el, de Vasile Șeicaru, de Ducu Bertzi sau de Mircea Baniciu sunt nemuritoare, având de transmis ceva „simplu, frumos și adevărat”.
În calitate de cantautor folk, Adrian Ivanițchi are editate două albume, „Tânăr și acum” (2017) și „Amintirea paradisului” (1998), pe care sunt 35 de piese, două dintre șlagărele sale, „Arsură” și „Fișă personală”, cunoscut mai mult după primul vers al refrenului, „Eu sunt din țara lui foaie-verde”, regăsindu-se pe ambele.
Adrian „Puiu” Ivanițchi s-a născut la Sighișoara, în 15 septembrie 1947, unde locuiește și acum, a fost membru de bază al formației Sfinx, cu care a înregistrat câteva albume, iar la Sighișoara a înființat formațiile Coral, Melody și Bastion.
El este compozitor, textier, cantautor și este absolvent al Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Timp de zece ani, Adrian Ivanițchi a fost unul dintre co-organizatorii Festivalului Intercultural ProEtnica de la Sighișoara, iar în cadrul acestui festival au fost prezenți între alții, la invitația sa, Mircea Florian, Ducu Berți, dar și Adrian Copilul Minune, în perioada sa de început, Alex Tomaselli, Nightlosers și mulți, mulți alți artiști.
În acest an, Adrian Ivanițchi, alături de formația Desperado, a susținut concertul de închidere a celei de-a XX-a ediții a Festivalului Intercultural ProEtnica de la Sighișoara.