Ajungem pe mâna rușilor? De ce preluarea E.ON Energie România de către firma ungară MVM, apropiată de Rusia, nu ar trebui să se întâmple

Distribuie pe:

Zilele trecute a circulat în presa centrală o informație conform căreia compania de stat ungară MVM (Magyar Villamos Mûvek), cunoscută pentru legăturile strânse cu Rusia, ar fi ajuns la un acord cu grupul german E.ON pentru a prelua activitatea de furnizare de gaze naturale și energie electrică din România. Posibila tranzacție, dezvăluită în premieră de platformele de știri G4Media și Economedia, ar urma să fie anunțată oficial după alegerile din România, pentru a evita tensiuni politice legate de legăturile Ungariei cu Rusia. România ar putea bloca o astfel de achiziție invocând preocupări legate de influența rusească. Divizia de furnizare a E.ON din țara noastră are aproximativ 3.5 milioane de consumatori. E.ON Energie România are sediul în Târgu Mureș pe Bulevardul Pandurilor.

Ministrul Energiei: E.ON nu a luat o decizie de vânzare

Pe de altă parte, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri, că a discutat cu conducerea E.ON în legătură cu vânzarea diviziei care se ocupă cu furnizarea de energie și gaze din România și că nu există o decizie, la nivelul grupului, de vânzare în acest moment. La finalul ședinței de Guvern, ministrul a fost întrebat dacă are informații privind achiziția părții de furnizare a E.ON România de către compania ungară MVM.

“Am discutat și eu cu conducerea E.ON. Au spus că nici măcar nu au luat o decizie dacă vând sau nu. Deci, am văzut anumite articole de presă. Eu le consider premature în acest moment. Dacă vom avea o decizie finală de vânzare, stați să câștige respectiva companie, și cu siguranță vom analiza cu mare atenție orice tranzacție, atât noi, cât și Consiliul Concurenței, Comisia pentru Investiții Străine Directe, dacă este cazul, sau alte instituții ale statului român (...) Haideți să ajungem acolo și vom vedea”, a răspuns ministrul Energiei.

Ministrul a subliniat că, pe baza analizei de risc, ar putea fi vorba doar de partea de furnizare și nu despre infrastructura critică. “O companie de furnizare este ca o fabrică de facturi. Ei au niște call-center-uri, niște operatori, niște calculatoare și vă trimit dumneavoastră factura acasă. Nu gestionează rețele de distribuție, nu gestionează infrastructură critică. Deci este o chestiune comercială, de interacțiune cu clientul final. Asta e, ca o analiză preliminară, doar să știm de ce ne temem și dacă avem motive să ne temem. Dar, vă zic, nu suntem în acest scenariu. Dacă vom fi, vom vedea, dar preliminar nu putem discuta de infrastructură critică”, a explicat Burduja la Palatul Victoria.

El a reiterat că, în acest moment, nu există o decizie de vânzare la nivelul grupului, care explorează oportunități. “Din ceea ce am discutat cu compania E.ON, vă repet, inclusiv ieri (marți - n.r.), nu există o decizie la nivelul grupului de vânzare în acest moment. Ei explorează oportunități. Au făcut-o și acum câțiva ani, doi-trei ani. Nu este prima dată când se gândesc la asta, ca parte a unei strategii corporative de grup din Germania. Nu are legătură strict cu cazul României, dar vom vedea, s-ar putea să nu vândă”, a punctat Burduja.

La finele lunii mai, directorul general al E.ON, Leonhard Birnbaum, declara că grupul german analizează opțiunile pe care le are pentru a lua o decizie în legătură cu afacerea de furnizare din România, motivul fiind raportul risc/randament. “Vom explora opțiunile noastre. Până când nu vom explora opțiunile, nu vom lua o decizie, dar motivul este raportul risc/randament”, a afirmat Birnbaum, citat de Agerpres. Întrebat, la momentul respectiv, dacă ar lua în calcul vânzarea atât a furnizării, cât și a distribuției, dacă va exista o ofertă în acest sens, el a răspuns că se va lua o decizie doar când va exista o ofertă, până atunci nu.

De ce să nu cumpere Romgaz divizia E.ON Energie?

Pe de altă parte, întrebat dacă se gândește ca statul român, prin Romgaz, să cumpere această divizie în cazul în care va fi vândută, Sebastian Burduja a menționat că Ministerul Energiei susține producătorul de gaze să intre și pe piața de furnizare. “Depinde de fiecare companie în parte să-și facă această evaluare. Eu încurajez Romgaz să se gândească inclusiv la partea de furnizare, pe care nu o acoperă în prezent. Avem precedentul: Hidroelectrica, mare producător de energie electrică, a intrat pe piața de furnizare, are un portofoliu mare de clienți, a avut și probleme în zona de facturare, a mai rezolvat din ele, dar per total cred că este un succes. Deci și Romgaz, din perspectiva Ministerului Energiei, are toată susținerea de a intra pe piața de furnizare, fie prin achiziția unei companii existente, fie prin dezvoltarea unei capacități proprii, e o chestiune de oportunitate comercială. Să vedem și cât costă”, a precizat ministrul.

Compania de stat ungară MVM controlează aproape toată piața de furnizare și distribuție a gazelor naturale și energiei electrice din țara vecină. În ultimii 10 ani, aceasta a cumpărat tot ce se putea cumpăra de pe piața energiei, inclusiv E.ON din Ungaria. O strategie bună, nu-i așa? De ce nu ar avea în vedere și România o astfel de abordare?

Reamintim că și Romgaz, companie controlată de guvernul român, a fost interesată de achiziția E.ON Furnizare, dar afacerea nu s-a perfectat.

Cine este compania ungară MVM? Relații prea strânse cu Rusia

Compania de stat ungară MVM este principalul jucător energetic din Ungaria și deține monopolul asupra distribuției de gaze naturale și energie electrică în țară. De-a lungul ultimului deceniu, compania a preluat mai multe afaceri din domeniul energetic, inclusiv operațiunile E.ON din Ungaria. Guvernul Viktor Orban folosește MVM pentru a-și extinde influența economică în Europa Centrală și de Est, în ciuda izolării internaționale a Rusiei.

Relația dintre MVM și Rusia este una puternică, reflectată atât în importurile semnificative de gaze rusești printr-un contract pe termen lung cu Gazprom, cât și în parteneriatul pentru centrala nucleară de la Paks. Aceasta funcționează cu reactoare rusești, iar guvernul Orban dorește extinderea centralei cu două noi reactoare, în colaborare cu compania rusă Rosatom, în ciuda unor obiecții ale Comisiei Europene. Fitch Ratings a scris într-o evaluare din iunie 2024 că “MVM are o expunere mare la importurile de gaze rusești, în calitate de off-taker în cadrul unui contract de import pe termen lung cu Gazprom. Gazul rusesc continuă să ajungă în Ungaria prin interconectările cu Serbia și, într-o măsură limitată, din Austria”, arată G4Media.

O eventuală tranzacție MVM-E.ON va necesita aprobarea autorităților române și europene, iar în trecut, România a blocat achiziții similare din partea Ungariei, invocând preocupări legate de influența rusească.

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu