E mai greu de 100 de ori să ajungi ospătar în Viena decât prefect în Mureș

Distribuie pe:

Funcția de prefect în România a căpătat o importanță excesivă, deviantă de la rolul său esențial, care ar trebui să fie acela de garant al legalității și al ordinii publice. În loc să se comporte ca un arbitru imparțial, care să faciliteze cooperarea între instituțiile statului și comunități, unii prefecți se transformă în jucători, având o influență disproporționată asupra destinului localităților.

Această situație a dus inclusiv la discriminare bazată pe apartenența politică sau etnică, în loc să promoveze unitatea și colaborarea. Este inacceptabil ca un prefect să pedepsească o comunitate pentru că nu susține aceeași orientare politică sau pentru că vorbește o altă limbă. O astfel de abordare subminează nu doar coeziunea socială, ci și dezvoltarea comunităților, care ar trebui să se bucure de sprijin și resurse din partea autorităților.

Așadar, cei care obțineți această funcție prin milostenie politică, nu o mai personalizați. Nu ați dat niciun concurs pentru ocuparea ei (nici măcar vreun concurs din ăla măsluit cum știți voi) și nici nu ați primit vreun vot din partea oamenilor. Nu e mare șmecherie să fiți prefect în ziua de azi. E mai greu de 100 de ori să ajungi ospătar în Viena decât prefect în Mureș. Stați liniștiți, se poate și fără voi! (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu