Documentar care explorează originile rrome ale lui Chaplin

Distribuie pe:

Documentarul “Chaplin. Spirit of the Tramp”, regizat de o nepoată a celebrului actor Charlie Chaplin, actrița Carmen Chaplin, și care reprezintă o explorare a originilor rrome ale bunicului său, a fost prezentat miercuri la Festivalul de Film de la San Sebastian (20-28 septembrie), transmite agenția EFE.

Geneza proiectului se află într-o scrisoare, a cărei existență a fost dezvăluită în urmă cu mai bine de un deceniu, în care un bărbat pe nume Jack Hill îl anunța pe Charles Chaplin - care nu a avut niciodată un certificat de naștere - că nu s-a născut la Londra, ci în căruța unei regine rrome, într-o tabără situată la periferia orașului Birmingham.

Acea misivă, în care Hill îl numea “mincinos” și pe care artistul o ținuse încuiată într-un sertar al unei măsuțe din casa sa din Elveția, însemna că Chaplin era de origine rromă în proporție de un sfert și nu de o optime, așa cum îi mărturisise într-o zi fiicei sale mai mari, Geraldine, fără a aprofunda subiectul, povestește actrița în film.

“Michael, tatăl meu, a fost întotdeauna fascinat de cultura țigănească, de muzică, de oameni. Știa instinctiv că avea în el ceva de țigan, iar scrisoarea a trezit ceva în el. Acesta a fost punctul de plecare pentru el în explorarea tuturor indiciilor despre originea țigănească a lui Charlie (așa cum îi spune el bunicului). Și apoi acesta a fost și punctul meu de plecare pentru documentar”, a explicat Carmen Chaplin într-un interviu acordat EFE.

Documentarul este o producție Spania, Franța, Marea Britanie și Țările de Jos, cu un scenariu scris, printre alții, chiar de Carmen Chaplin, fiica lui Michael Chaplin, al doilea dintre cei opt copii ai lui Charles Chaplin și ai soției sale, Oona O'Neill.

Actorul american Johnny Depp și cineastul Emir Kusturika se numără printre cei care au participat la acest film, precum și muzicieni și artiști de origine rromă, cum ar fi artista spaniolă Lita Cabellut și dansatorul Farruquito. (foto: IMDB)

Lasă un comentariu