Conferința Națională Interdisciplinaritate și Cercetare în Diabetul Zaharat, de la Târgu Mureș - Dr. Gabriela Radulian: Diabetul reprezintă o importantă problemă de sănătate publică

Distribuie pe:

Academia de Științe Medicale din România, în colaborare cu UMFST “G.E. Palade” Târgu Mureș, organizează, sub egida Academiei Române, cea de-a treia ediție a conferinței naționale “Interdisciplinaritate și cercetare în diabetul zaharat”, la care participă lectori din centrele universitare din țară.

Doctorul Gabriela Radulian, profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București, a declarat, miercuri, în cadrul celei de-a treia Conferințe Naționale Interdisciplinaritate și Cercetare în Diabetul Zaharat de la Târgu Mureș, că diabetul reprezintă o importantă problemă de sănătate publică și că o abordare comună, interdisciplinară, poate reprezenta cheia succesului în lupta cu această maladie.

“Fiind vorba despre diabet, ca urmaș al profesorului Ion Pavel, fondatorul diabetologiei din România, și totodată fiind elevă a profesorului Ionescu-Tîrgoviște, am fost de la bun început conștientă în toată activitatea mea de importanța faptului că diabetul zaharat reprezintă o patologie complexă, în care acest element pe care dumneavoastră îl definiți în această conferință se situează în primul plan. Pentru că de fiecare dată le spun studenților mei: indiferent de specialitatea pe care o veți avea, veți îngriji și persoane cu diabet zaharat. Este o realitate, pentru că astăzi diabetul reprezintă o importantă problemă de sănătate publică și atunci această abordare comună interdisciplinară reprezintă, să spunem, cheia succesului, legată, bineînțeles, de evoluția favorabilă a diabetului zaharat și mai ales a complicațiilor sale”, a declarat dr. Gabriela Radulian, membru al Academiei Române de Științe Medicale.

Ediția a III-a a Conferinței Naționale Interdisciplinaritate și Cercetare în Diabetul Zaharat este organizată de Academia de Științe Medicale și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș, sub egida Academiei Române, și reunește specialiști din domenii diverse, precum nutriție și diabet, cardiologie, neurologie, oftalmologie, nefrologie, ortopedie, genetică, endocrinologie, pediatrie etc.

“Evenimentul de astăzi reflectă minunat direcțiile în care universitatea dorește să stimuleze dezvoltarea cercetării în această interdisciplinaritate de care s-a vorbit și se vorbește foarte mult. Evenimentele ca cele de azi nu-și doresc altceva decât să transmită cunoaștere de vârf pe care să o translaționăm apoi în societate, pentru că nu există misiune mai nobilă decât aceea de a ameliora suferința și calitatea vieții pacienților noștri. Diabetul ne oferă cu prisosință un câmp de luptă. Ceea ce s-a întâmplat în cu diabetul în ultimele decenii este impresionant. Nu există patologie mai ofertantă din acest punct de vedere al colaborării, atât în ceea ce privește îngrijirea, cât și în ceea ce privește cercetarea”, a afirmat prorectorul UMFST Târgu Mureș, profesor doctor Anca Negovan.

Prorectorul UMFST Târgu Mureș a subliniat că își dorește ca aceste conferințe să aducă lumină și să rezolve o parte din aceste probleme greu de gestionat, “pentru că povara vine din numărul imens de pacienți cu diabet, din tendința aceasta de îmbătrânire a populației și, nu în ultimul rând, de paucitatea resurselor și inegalitatea distribuirii lor”.

“Ceea ce ne dorim (...) este să beneficiați la maxim de cadrul oferit de universitatea noastră și să contribuie în cât mai mare măsură acest eveniment la constituirea, la legarea unor colaborări, prietenii și constituirea unor nuclee de cercetare atât de necesare mediului academic, dar nu în ultimul rând societății și pacientului”, a subliniat dr. Anca Negovan.

Șefa secției de diabet din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș, dr. Mariana Tilincă, a afirmat că există o deschidere tot mai largă a perspectivei terapeutice a pacientului diabetic, grație eforturilor cercetătorilor.

“În contextul unei dezvoltări galopante a cercetării în sfera diabetului și a bolilor metabolice, cu inserții în medicina clinică, inițial punctiforme în diabetologie, cu extensie ulterioară în specialități conexe. Conferința vine să completeze acest tablou în continuă remodelare, prin coroborarea numeroaselor specialități clinice cu activitatea de cercetare. Interdisciplinaritatea devenit o paradigmă în ceea ce privește abordarea actuală a patologiei medicale. În prezent asistăm la o deschidere tot mai largă a perspectivei terapeutice a pacientului diabetic, grație eforturilor de netăgăduit a celor ce stau în spatele noilor opțiuni de tratament. Managementul acestei patologii extrem de complexe include atât monitorizarea evoluției pacientului, cât și introducerea de molecule moderne lansate pe piață, alături de tehnologii de înaltă performanță al căror scop îl reprezintă îmbunătățirea calității vieții pacientului”, a accentuat dr. Mariana Tilincă.

Într-un mesaj online transmis participanților la ediția a III-a a Conferinței Naționale Interdisciplinaritate și Cercetare în Diabetul Zaharat, academicianul Constantin Ionescu-Tîrgoviște a subliniat că interdisciplinaritatea este o colaborare intercolegială, întrucât implică o multitudine a specialităților medicale, existând o nevoie foarte concretă de colaborare între medici pentru rezolvarea unui singur caz. (Agerpres)

Lasă un comentariu