In memoriam Voica Foișoreanu

Distribuie pe:

Parafrazându-l pe Romulus Guga , scriitorul, poetul, dramaturgul și soțul predestinat să-i fie pereche, prin vâltori, Voicăi: „…Cine va ști vreodată că Voica a trecut ca o lacrimă pe obrazul acestei planete albastre?..."

Retorică întrebare… Răspunsul, răspunsuri ar fi: cei rămași, o parte, care i-au cunoscut spiritul înflăcărat, verbul cu miez profund, bine cântărit, temperamentul - arc încordat, mereu gata de luptă pentru varii cauze, dezghiocând, din aprige controverse, adevărul. A fost o „Luptătoare", dar și o „Aventurieră" (cu majuscula și ghilimelele de rigoare) care s-a aruncat, cu real talent, în literatură, arte plastice - ilustrații, sculptură… nobil refugiu din rigorile profesiei de medic - neurologie și psihiatrie pediatrică, punându-și, cu probitate profesională, numele pe tratate, cursuri universitare, comunicări științifice, abordând chiar și munca de editor.

Am fost prieteni, buni prieteni…Întâlnirile cu Voica - așteptate, căutate, erau mereu locul în care vorbele, cuvintele limbii române se simțeau în largul lor, nelipsind ciocnirile, controversele se aprindeau, iar când deveneau prea tăioase, le amânam, le lăsam pe altă dată…

Multe au rămas „pe altă dată"…

O să-mi, o să ne lipsească vorba, vorbele ei, spiritul ei…

…Iar restul - vorba marelui Will - RESTUL E TĂCERE.

Romeo MORARI, 2024

Lasă un comentariu