Sindicate: 2025 va fi un an dureros, cu tăieri de cheltuieli și creșteri de taxe și impozite!

Distribuie pe:

Anul 2025 va fi unul dureros din punct de vedere fiscal astfel că, pe lângă tăieri semnificative de cheltuieli vor fi taxe și impozite mai mari, a afirmat, luni, președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, într-o înregistrare video pe pagina de Facebook a organizației.

„Creșterea cheltuielilor pe seama deficitului va antrena în anii următori majorări semnificative ale cheltuielilor cu dobânzile, în contextul în care astăzi plătim lunar dobânzi de peste 600 de milioane de euro, echivalentul prețului pe care România l-a încasat din vânzarea Petrom. Forma rectificării arată în fapt două lucruri: bugetul pentru 2024 a fost făcut prost și nerealist, deficitul bugetar fiind aproape dublu față de perioada similară din 2023, respectiv 71 de miliarde lei în 2024, față de 38 miliarde lei în primele șapte luni din 2023; fără această rectificare bugetară, multe instituții ar fi rămas inclusiv fără bani de salarii. Modul în care s-a făcut această rectificare arată că, din punct de vedere fiscal, 2025 va fi un an dureros, în care, pe lângă tăieri semnificative de cheltuieli, vom avea și taxe și impozite mai mari. Decontul va veni sigur. Întrebarea este cine va plăti pentru aceste măsuri și cât de dur", a menționat Dumitru Costin.

Potrivit acestuia, rectificarea bugetară pleacă de la două premise, justificând nevoia de intervenție, doar că în sens diferit.

„O premisă se referă la ajustarea indicatorului creștere economică reală prognozată pentru anul 2024, urmând să se reducă de la 3,4 la 2,8. Din punctul nostru de vedere, ajustarea acestui indicator ar fi trebuit să genereze mult mai multă prudență. Cea de-a doua premisă se referă la cheltuieli ce nu mai au acoperire în resurse alocate până la finalul acestui an. Dincolo de suplimentările de venituri și cheltuieli pentru proiectele cu finanțări europene, la capitolul venituri se produce o ajustare nesemnificativă a acestora, singurul argument adus fiind acela al unei mai bune colectări. Dacă acest argument ar fi fost unul real, atunci Guvernul n-ar fi avut nevoie recent de aprobarea unor măsuri de amnistie fiscală", a explicat președintele BNS.

El a precizat că, în ceea ce privește ajustarea capitolului de cheltuieli, aceasta se produce la așa-zisele componente dure, precum: cheltuieli de personal, cheltuieli cu asistență socială și cheltuieli cu dobânzile.

„Principalele categorii de cheltuieli majorate sunt: 8,8 miliarde lei în plus la cheltuieli de personal, 3 miliarde lei în plus la dobânzi, 3 miliarde lei în plus la transferuri, 5 miliarde lei în plus la asistență socială și 11,3 miliarde lei în plus pentru creșterea cheltuielilor fondului unic de asigurări de sănătate. Din 40 de miliarde de lei cheltuieli suplimentare, doar 23,6 miliarde lei sunt acoperite din venituri, restul de 16,4 miliarde lei fiind pe seama creșterii deficitului bugetului public", a adăugat Dumitru Costin.

Guvernul a aprobat luni rectificarea bugetară pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și bugetul asigurărilor de șomaj, ținând cont de prognozele macroeconomice elaborate de Comisia Națională de Prognoză, a anunțat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, la finalul ședinței Executivului.

Indicatorii pe care a fost realizată rectificarea sunt o creștere economică revizuită la 2,8%, un deflator al PIB de 7,2% și un PIB actualizat de 1.768,8 miliarde de lei.

Veniturile bugetului general consolidat în anul 2024 ajung la 620,2 miliarde de lei iar cheltuielile bugetului general consolidat sunt în valoare de 743 miliarde de lei.

Lasă un comentariu