“Primul student din familie”

Distribuie pe:

Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță aprobarea a 68 de proiecte în cadrul apelurilor “Primul student din familie”, finanțate prin Programul Educație și Ocupare.

Valoarea totală a proiectelor depășește 104 milioane de euro, dintre care peste 103 milioane de euro sunt alocate regiunilor mai puțin dezvoltate.

Programul “Primul student din familie” are ca scop sprijinirea tinerilor din medii defavorizate să acceseze educația superioară, contribuind la reducerea decalajelor socio-economice dintre zonele urbane și cele rurale.

Ligia Deca, ministra Educației: “Cel puțin 10.000 de elevi vor avea șansa de a merge la facultate, chiar dacă provin din familii cu resurse financiare limitate. În colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, vom reuși să susținem nu mai puțin de 68 de proiecte dedicate acestui scop prin programul «Primul student din familie». Succesul acestui program a fost atât de mare încât a necesitat dublarea bugetului alocat inițial. Este responsabilitatea noastră să creăm condiții propice pentru dezvoltarea tinerilor și să înlăturăm orice barieră financiară sau socială care i-ar putea împiedica să își atingă potențialul.”

În perioada imediat următoare va demara procesul de contractare a tuturor proiectelor aprobate, urmărindu-se astfel asigurarea premiselor necesare accesului la studii universitare pentru un număr cât mai mare de elevi și studenți care provin din medii defavorizate, precizează ministerul de resort.

Ileana Sandu

Lasă un comentariu