Prima farmacie socială din România, care funcționează la Sângeorgiu de Mureș, a lansat, un apel umanitar către donatori pentru achiziționarea de medicamente destinate pacienților cronici, afectați de inundațiile din județul Galați

Distribuie pe:

„În urma inundațiilor devastatoare care au afectat județul Galați, multe comunități din aceste zone se confruntă cu o criză majoră de medicamente și materiale sanitare. Farmacia Socială, întreprindere socială de inserție certificată ANOFM, face un apel urgent către donatori pentru a ajuta la trimiterea de medicamente către satele afectate. Pacienții cronici și-au pierdut în inundație medicamentele vitale și sunt în imposibilitatea de a și le procura compensat până când vor putea primi o nouă rețetă compensată, acest lucru putând fi posibil și peste 3 luni", a arătat managerul Farmaciei Sociale, Marius Dumitrescu, într-un comunicat de presă.

Pentru a-i ajuta pe sinistrați să treacă peste această situație critică, Farmacia Socială colectează fonduri pentru achiziționarea de medicamente și materiale sanitare urgente, care vor fi distribuite prin Centrul Medical de Permanență din Cudalbi, județul Galați.

„Nevoile sunt diverse și urgente! Pacienții din localitățile Cudalbi, Măcișeni, Corni, Mândrești, Valea Mărului, Costache Negri, Grivița și Călmățui depind de ajutorul nostru pentru a primi medicamente pentru afecțiuni cronice, materiale sterile pentru îngrijirea plăgilor, produse de igienă personală și dezinfectante și dispozitive medicale de monitorizare parametrii de sănătate. Cu ajutorul donațiilor, vom transmite medicamentele necesare, conform solicitărilor primite direct de la medicii centrului", a afirmat Marius Dumitrescu.

O modalitate de a ajuta, a arătat Dumitrescu, este de a dona diverse sume pentru a cumpăra de la Farmacia Socială produse necesare pe baza listei furnizate de centrul de permanență.

„Puteți stabili suma pe care doriți să o donați, iar noi vom emite o factură fiscală. Plata facturii se poate face prin transfer bancar online, din orice colț al țării sau personal, direct în farmacie. Pentru mai multe informații și pentru a face o donație, vă rugăm să ne contactați: Telefon: 0769/04.12.00; e-mail: office@farmaciasociala.ro sau la sediu, Farmacia Socială, Sângeorgiu de Mureș, str. Budiului nr. 274, județul Mureș. Farmacia Socială se angajează să ofere aceste produse la prețuri minime, ambalându-le corespunzător pentru transport. Partenerii noștri vor asigura livrarea acestor medicamente direct către Centrul Medical de Permanență din Cudalbi, județul Galați, asigurându-se că ele ajung exact la cei care au nevoie de ajutor", se mai precizează în comunicatul de presă.

Lasă un comentariu