Echipă mureșeană de polo în Superliga Națională!

Distribuie pe:

In cadrul conferinței de presă care a avut loc, miercuri, 18 septembrie, la sediul Clubului Sportiv Municipal Târgu Mureș, cluburile CS Municipal Tg. Mureș și CS Mureșul au anunțat un acord de colaborare în ceea ce privește polo-ul pe apă. Proiectul comun al celor două grupări sportive, conduse de directorii Szaszgaspar Barnabas și Cosmin Pop, este formarea unei echipe redutabile de polo, care la anul să poată fi înscrisă în Superliga Națională masculină. Chiar dacă sezonul trecut au câștigat Liga B, poloiștii de la CS Municipal-Mureșul vor evolua, deocamdată, tot în eșalonul secund, având ca obiectiv locurile 1-3. Antrenorul Cristian Iordache, cel care pregătește formația târgumureșeană, a declarat că este un obiectiv îndrăzneț, dar fezabil, având în vedere că se bazează pe câteva generații de jucători târgumureșeni cu rezultate bune atât la juniori, cât și în liga a doua, dar și pe o bază materială solidă, bazinul Olimpic Mureșul oferind condiții excelente de pregătire. Lotul echipei cuprinde poloiști de perspectivă, cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, formați la cluburile târgumureșene H2O, Aquasport, Partizan și CSM. Mai sunt jucători mureșeni, care în prezent evoluează la Cluj și care, când se va decide înscrierea echipei în Superligă, vor reveni la Tg. Mureș.

Lasă un comentariu