Vorbeam în episodul precedent despre riscurile bazelor de date și cea mai eficientă tactică de securizare a acestora. Însă reducerea mizei nu se aplică doar tehnologiilor.
Similar ar trebui să ne gândim și la eliminarea evaziunii fiscale. Cu cât nivelul taxelor și impozitelor este mai mare, cu atât mai profitabil este să nu le plătești. Evaziunea devine rentabilă când beneficiile asumării riscurilor depășesc cu mult costul lor. Iar dacă nivelul fiscalității nu mai este sustenabil pentru piața muncii și activitatea economică, atunci ai pregătit o rețetă „perfectă" pentru generalizarea fenomenului.
Dacă este doar o chestiune de „optimizare" a profitului - este ceva ce poate fi combătut dacă este identificat și aspru sancționat fără excepție. Cei care își asumă riscul sunt relativ puțini, pot fi identificați și suportă consecințe usturătoare. Dacă motivația devine singura opțiune de supraviețuire - brusc ești în conflict existențial cu toată lumea și nu ai cum să câștigi împotriva tuturor.
Pare absurd, dar devine o realitate posibilă. Și explică de ce ajungem la prezumția de vinovăție. Când sistemul știe că regulile pe care le impune sunt greu de suportat pleacă de la premiza că toată lumea va încerca să le ocolească. Și atunci își croiește instrumentele de luptă pe baza acestor percepții: toată lumea este vinovată până la proba contrarie.
Sistemul se bazează pe a induce spaima în cei care, pentru orice interacțiune cu autoritățile, trebuie să plătească într-un teanc de documente originale și declarații pe proprie răspundere sub amenințarea pedepselor de tot felul. Și funcționează, însă doar pentru oamenii de bună credință, adică cei care oricum nu ar fi încălcat legea.
Infractorii nu au astfel de impedimente. Toate birocrațiile din lume nu-i vor putea opri. Ei joacă la risc mare, profit enorm. În schimb dacă am avea verificări de date, analize de informații corelate și o suită de instrumente tehnologice împreună cu specialiști adevărați, cu nici jumătate din bazele de date din prezent, problema evaziunii ar fi rezolvată.
Și totuși acest lucru nu se întâmplă. Autoritățile vorbesc despre austeritate, însă cei mai mari datornici la stat sunt companiile statului, măririle cheltuielilor nu se opresc, deci nici creșterile de taxe și impozite pentru oameni și companii. Combinația dintre instabilitate fiscală și legală, birocrație și lipsa competenței celor care iau aceste decizii ne aduce în fața unui colaps iminent.
Situația actuală nu mai poate continua. În timp, acest mod de operare va duce la o selecție naturală în care cei care încalcă legea au totul de câștigat și cei care o respectă au totul de pierdut. Suntem siguri că ne dorim o societate în care doar cei dispuși să încalce legea câștigă? Nu ar fi mai profitabil să facem legile din start corecte și legitime?
Evaziunea fiscală în formă cvazi-generalizată nu este cauzată de contribuabili, ci de legiuitori. Căci dacă respectarea legilor este un lux și bogați sunt doar cei care nu respectă legile, foametea nu-i departe, iar dictatura cu atât mai puțin.
Adrian Vascu
