43 de urși din județul Mureș vor fi împușcați

Distribuie pe:

Instituția Prefectului a anunțat, joi, că 43 de urși care provoacă pagube și amenință viața locuitorilor din județul Mureș urmează să fie recoltați în acest an, pentru 25 dintre aceștia fiind emise deja autorizațiile de mediu, mai ales că numărul acestor animale este de trei ori mai mare față de ceea ce suportă habitatul.

“43 de urși care provoacă pagube și amenință viața mureșenilor vor fi recoltați anul acesta în județul Mureș. Pentru 25 dintre aceștia, au fost emise deja autorizațiile de mediu, fondurile de vânătoare urmând a se ocupa de recoltarea exemplarelor de urs. Pentru restul, se așteaptă depunerea documentelor de către reprezentanții fondurilor de vânătoare. 865 de urși sunt în județul Mureș anul acesta, un număr de trei ori mai mare față de ceea ce suportă habitatul și ceea ce ar fi optim, așa cum spun specialiștii. Asta se vede și în cifrele privind pagubele: 207 dosare de despăgubire, cu o valoare de peste 1,5 milioane lei, pentru sute de hectare de culturi distruse și circa 500 de animale ucise. Legea 242 adoptată în acest an ne permite să acționăm pentru siguranța omului, fiind un pas important față de anul trecut, când județul nostru a avut o cotă de prevenție de doar 14 exemplare”, a arătat Instituția Prefectului într-un comunicat de presă.

Potrivit Instituției Prefectului - Județul Mureș, măsura vine în urma adoptării Legii nr. 242 din 2024, care prevede pentru acest județ un număr de 43 de exemplare în cota de prevenție, repartizate în 37 de fonduri cinegetice.

“În cursul anului 2024, la Agenția pentru Protecția Mediului Mureș au fost înregistrate 207 dosare de despăgubire (în anul 2023 - 438 dosare) pentru pagubele produse de urși și lupi culturilor agricole, animalelor domestice și autovehiculelor, 16 pagube fiind produse de specia lup. Valoarea pagubelor în anul 2024 se ridică la 1.517.646 lei (în anul 2023 - 2.865.128,68 lei - întreaga sumă fiind achitată ) din care, până la ora actuală, s-au achitat 365.832 lei, pentru restul plăților fiind solicitat buget. În perioada următoare se vor efectua noi plăți. Anul acesta, urșii au distrus sute de hectare de culturi agricole - porumb, plantații de pomi fructiferi (unele distruse aproape în totalitate) și au omorât circa 500 de animale (din care ovine 198, bovine 95, suine 5, caprine 16, păsări 82, stupi de albine 94, alte animale 5). În anul 2023 au fost omorâte peste 1.000 animale (din care ovine 348, bovine 136, suine 13, caprine 15, păsări 429, stupi de albine 96, alte animale 37) și au fost distruse sute de hectare de culturi agricole”, se mai arată în comunicat.

foto: freepik.com

Lasă un comentariu