Este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt, zi în care sunt celebrate două evenimente deosebite: aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă, în fața poporului, de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie 335; aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Sinodul ecumenic, ținut la Niceea in anul 787, a stabilit definitiv că cinstirea Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane. Potrivit canoanelor, orice fel de cruce, atât cele purtate de credincioși, cât și cele de la morminte, trebuie să fie sfințite.
În rânduiala Bisericii se prevede ca in ziua prăznuirii Înălțării Sfintei Cruci să nu se mănânce bucate de dulce. Această zi se serbează cu post pentru că amintește de patimile și moartea lui Hristos.
În popor i se mai spune Ziua Crucii și este considerată data ce marchează începutul toamnei.
Bătrânii spun că de Ziua Crucii se închide pământul, luând cu sine insectele, reptilele și plantele care au fost lăsate la lumină în primăvară. În lumea satelor încă se mai crede că șerpii, înainte de a se retrage în ascunzișurile subterane, se strâng mai mulți la un loc, se încolăcesc și produc o “piatră nestemată”, folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor.
Tot în această zi, preotul parohiei sfințește via și butoaiele cu vin, pentru ca și în viitor, gospodarul să se bucure de o recoltă bogată. Strugurii din ultima tufă din vie nu trebuie culeși. Ei sunt păstrați ca ofrandă pentru păsările cerului și de aceea se numesc, în limbaj popular, “Strugurii lui Dumnezeu”. În serile culesului, podgorenii fac focuri din viță uscată, în jurul cărora petrec cu mâncare, băutură și muzică.
Este vremea când busuiocul, menta, măghiranul și cimbrul, considerate plante magice, se sfințesc la biserică, în timpul slujbei fiind păstrate chiar lângă cruce.
Busuiocul sfințit acum alină chiar și cele mai puternice dureri. În lumea satului, cu crenguțe de busuioc aprinse se afumau bolnavii de friguri. Busuiocul se punea și în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor.
Monedele sfințite în această zi și păstrate în portofel alături de o cruciuliță aduc belșug și spor în muncă.
Tot de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micșunele, mătrăgună, năvalnic) și se duc la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii și a fi sfințite. Plantele sfințite se păstrează, apoi, în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite la nevoie în tratarea unor boli sau utilizate la farmecele de dragoste (năvalnicul). Se consideră că acum florile se plâng una alteia pentru că se usucă și mor, iar cele ce înfloresc după această zi (brândușa de toamnă) erau socotite flori ale morților. (surse documentare - azm.gov.ro, crestinortodox.ro) (I.S.)
Ileana Sandu
