Zăhărelul și biciul. Instrumentele clasice de leadership nelipsite din cultura trecută și prezentă. Pentru că lăcomia și frica fac parte din natura umană. Deci zăhărelul și biciul sunt adaptate perfect structurii omului. Încă exista mentalitatea de a clasifica un lider ca fiind slab, pentru că nu știe să utilizeze frica în actul de conducere.
Contemporani cu acești lideri, și cu acești “clasificatori”, sunt oamenii care au fost educați să reacționeze la frică, și care, încă, răspund la atitudini uneori agresive verbal și se supun acestor comenzi.
Care le sunt, de fapt, fricile? Posibilitatea pierderii locului de muncă, diverse sancțiuni interne, oprobiul public etc.
Aceste generații au deja o anumita vârstă. Copiii lor aflați deja în câmpul muncii au început să nu își înțeleagă părinții. Și se miră afirmând “cum să muncești până la 8-9 seara, ce înseamnă asta? Lasă-i naibii și hai acasă.”
E un prim semn că oamenii în evoluția lor privesc beneficiile personale nu doar din perspectiva materială (beneficii extrinseci), ci și din perspectiva beneficiilor intrinseci, care pot fi: căutarea unui sens și a unei realizări, un sentiment de libertate și autonomie, un sentiment de plăcere și de descoperire, sentimentul de a fi informat și de a deține controlul, sentimentul de a aparține unei comunități și a fi recunoscuți și un sentiment de corectitudine. Fiecare își spune povestea, de la sine.
În aceste condiții, fricile de pierdere a locului de muncă și chiar a sancțiunilor, sau a “oare ce va spune lumea”, se estompează.
Mulți lideri de modă veche vor avea un șoc când generația nouă nu va mai răspunde, ca cea a părinților lor, la managementul prin presiune, bazat pe frică.
De aceea ar trebui să anticipeze șocul și să îl evite. Cum ar putea face asta?
În primul rând să își evalueze corect nevoia de joburi și apoi să o împartă între joburi care vor fi preluate de roboți și inteligența artificială și joburi la care este obligatoriu nevoie în continuare de oameni.
Apoi, să se uite la oameni, ca la niște oameni, nu ca la un furnizor de forță de muncă obligat să muncească pentru a acoperi “nevoile - cererile” conducătorilor.
Un antreprenor îmi spunea că îi este clar că oamenii nu au nicio obligație să țină seama de toate problemele liderilor, dar liderii sunt obligați să țină seama de toate problemele oamenilor!
Iar nevoile oamenilor au, în prezent, niște cerințe noi. De exemplu, să dea vieții lor un sens. Să nu fie umiliți. Să își poată construi și susține stima de sine.
Este logic să credem că, dacă toți oamenii dintr-o organizație își trăiesc viețile lor cu sens, și jobul lor îi sprijină în acest demers, și compania va avea un rost.
Iar viața trăită cu sens implică demnitate. Demnitatea nu poate fi obținută și, mai ales, menținută prin frică.
De aceea oricât zaharel i-ai da, pentru că din reflex urmează biciul, este periclitată demnitatea și de aici sensul, rămânând în același cerc vicios.
Doar că drumul este ireversibil. Evoluția umană incumbă și adaptări din mers. Dintre acestea, prima dintre ele ar trebui să fie abolirea fricii de lideri, pentru a avea o viață cu sens și un job într-o companie cu sens.
Schimbarea trebuie începută de la lideri, care ar fi benefic să își cunoască foarte bine oamenii.
Și să păstreze “zăhărelul”, poate într-o formă nouă, mai sănătoasă, dar să înlocuiască obligatoriu frica de lideri cu respectul față de aceștia. Este mai greu pentru lider. Dar asta e calea.
Și frica dispare? Că doar este în firea umana. Nu dispare, dar se mută, de exemplu, de la frica de a fi dat afară din capriciul liderului, la frica de a fi incompetent.
Adrian Vascu
