Sighișoara: S-au descoperit ruinele Turnului Țesătorilor!

Distribuie pe:

Într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, primarul municipiului Sighișoara, Iulian Sîrbu, a anunțat că s-au descoperit ruinele Turnului Țesătorilor din Cetatea Medievală.

“În timpul lucrărilor de reabilitare a tronsonului 12 din Zidul Cetății, proiect obținut cu fonduri europene, s-au descoperit ruinele Turnului Țesătorilor. Cu siguranță, această descoperire va fi pusă în valoare așa cum se cuvine, iar tronsonul continuă să fie reabilitat. Acesta a fost singurul Turn din Cetatea Sighișoarei care se mai putea descoperi” a scris primarul pe rețeaua socială. Despre acest Turn se știe că a fost ridicat în secolul al XV-lea, a avut o formă pentagonală, trei etaje și era una dintre cele două închisori militare ale orașului. (A.R.)

Andrei Roman

Lasă un comentariu