Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán: * Educația este responsabilitatea noastră comună!

Distribuie pe:

Liceul de Artă din Târgu Mureș își deschide zilnic porțile pentru peste 900 de tineri talentați, care învață să aducă culoare și muzică în lume. Am creat condiții excelente pentru ca creativitatea lor să înflorească: săli de clasă dotate cu table inteligente, clase luminoase și calde, toalete modernizate și o curte primitoare.

Indiferent dacă vor deveni interpreți, artiști vizuali sau dezvoltatori de jocuri video, ne dorim ca mulți dintre ei să-și construiască viitorul chiar aici, în Târgu Mureș.

* Școlile din Târgu Mureș sunt gata pentru noul an școlar!

Toate unitățile de învățământ din oraș sunt complet pregătite pentru debutul anului școlar 2024-2025. Au fost obținute toate autorizațiile necesare de la ISU, DSP și DSV, asigurând condiții sigure pentru elevi și profesori.

Lucrări de modernizare și reabilitare: Mai multe școli au beneficiat de lucrări ample: Creșa nr. 4; Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian"; Colegiul Național de Artă; Liceul Tehnologic „C-tin Brâncuși"; Școala Gimnazială nr. 7; Școala Gimnazială „George Coșbuc"; Școala Gimnazială F. Schiller; Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai".

Școala Gimnazială F. Schiller și Liceul Tehnologic „C-tin Brâncuși" au în continuare lucrări în desfășurare, însă activitatea educațională nu este afectată.

Cabinete medicale echipate: Am dotat cabinetele medicale din școli cu tot ce este necesar pentru a asigura sprijinul medical de urgență.

Continuăm să oferim un cadru sigur și modern elevilor din Târgu Mureș!

* Abonamente gratuite de transport pentru elevi!

Elevii din Târgu Mureș își pot ridica abonamentele gratuite de transport pentru anul școlar 2024-2025 începând de joi, 12 septembrie, de la Centrul de eliberare al abonamentelor, situat la Casa de Cultură Mihai Eminescu, pe strada Nicolae Grigorescu nr. 19.

Documente necesare:

- adeverință de la unitatea de învățământ pentru anul școlar 2024/2025;

- copie după cartea de identitate pentru elevii cu vârsta de peste 14 ani;

- copie după certificatul de naștere pentru elevii sub 14 ani și copie după cartea de identitate a părintelui.

Cost card: 10 lei

Abonamentele pentru anul școlar 2023/2024 sunt valabile până la 30 septembrie 2024.

Lasă un comentariu