Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: Pregătirile pentru sezonul rece sunt în grafic

Distribuie pe:

Desfășurată sub coordonarea ministrului Energiei, prima reuniune din acest an a Comandamentului Energetic de Iarnă, desfășurată ieri, 6 septembrie, a avut ca obiectiv principal evaluarea stării de pregătire a sistemului energetic național pentru sezonul rece, cu accent pe resursele de gaze naturale și cărbune. De asemenea, au fost prezentate diverse scenarii energetice pentru iarna 2024-2025, având în vedere contextul geopolitic actual și evoluția piețelor internaționale de energie.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: „Vestea bună este că depozitele de gaze ale României au ajuns la un nivel istoric, depășind 94% din capacitate - ceea ce înseamnă aproape 3 miliarde de mc de gaze naturale. De asemenea, stocurile de cărbune sunt la un nivel ridicat, cu peste 550.000 de tone deja pregătite la Complexul Energetic Oltenia.

Continuăm să facem investiții în capacitățile energetice și, doar în 2024, am pus deja în funcțiune noi centrale electrice cu o putere instalată de peste 290 MW. Estimăm încă 1.400 MW până la finalul anului, inclusiv grupul V Rovinari (300 MW), Iernut (parțial - 200 MW), Midia Năvodari (70 MW) și peste 600 MW parcuri solare. La acestea se adaugă o capacitate de peste 1.800 MW putere instalată la prosumatori. În plus, avem multiple rute de aprovizionare cu gaze naturale, inclusiv prin interconectorii cu statele vecine.

Am prelungit schema de plafonare a prețurilor la energie până la 1 aprilie 2025, pentru a ne asigura că facturile românilor rămân la un nivel suportabil pe perioada iernii".

Principalele concluzii ale reuniunii:

* România dispune de o capacitate de producție de aproximativ 25 milioane mc de gaze naturale pe zi și de stocare de circa 28 milioane mc de gaze.

* Prin intermediul interconectorilor cu statele vecine, precum și prin importurile de gaze naturale lichefiate (GNL), România are asigurate multiple rute de aprovizionare cu energie.

* România își reafirmă angajamentul de a susține statele din regiune, în special Republica Moldova, în asigurarea securității energetice. (I.S.)

Ileana Sandu

Lasă un comentariu