Și în județul Mureș, Ziua Pompierilor din România

Distribuie pe:

Ieri, 3 septembrie, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș, municipiul Târgu Mureș, a avut loc o conferință de presă cu tema “Calendarul activităților legate de Ziua Pompierilor din România”.

În cadrul acesteia au fost prezentate principalele activități organizate cu ocazia Zilei Pompierilor din România, ce a inclus detalii despre ceremoniile oficiale, demonstrațiile practice și activitățile sportive organizate în săptămâna premergătoare, din perioada 5-12 septembrie.

Ziua Pompierilor din România, oficializată începând din anul 1953 și legiferată după Revoluție, comemorează, în 13 septembrie, Bătălia din Dealul Spirii, care a avut loc în 1848, la București, între compania de pompieri condusă de Căpitanul Pavel Zăgănescu și un corp de armată al Imperiului Otoman. Se cinstește astfel eroismul de care a dat dovadă subunitatea de pompieri în acea luptă din timpul Revoluției Române din 1848.

Tema a fost susținută de prim adjunctul inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș, colonel BUHĂIANU Cristian-Mihai, și de șeful Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, locotenent-colonel CÂMPEAN Ovidiu-Cosmin.

Detalii într-unul din numerele viitoare ale cotidianului nostru. (B.B.)

Lasă un comentariu