A început programul social “Litoralul pentru toți”. Cazări de la 38 de lei pe noapte

Distribuie pe:

Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră, în perioada 1-30 septembrie, la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, odată cu lansarea programului social “Litoralul pentru toți”.

Potrivit unui comunicat al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), an de an, hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program, iar pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparație cu tarifele din vârf de sezon.

“Continuăm acest program de succes, pe care românii îl așteaptă în fiecare an. Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise până la mijlocul lunii septembrie, iar turiștii pot face deja rezervări de sejururi. (...) Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toți românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care prețurile sunt foarte avantajoase. Și în această ediție, am colaborat cu numeroși parteneri hotelieri pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii și condiții de cazare (...)”, a declarat Dragoș Răducan, președintele FPTR.

Conform tarifelor de pe site-urile hotelurilor și operatorilor de turism, până la finalul lunii septembrie, turiștii pot petrece un sejur la mare la prețuri începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, cazare fără masă, la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord. În stațiunea Mamaia, prețurile pornesc de la 77 de lei pe noapte de persoană în cameră dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în celelalte stațiuni din sudul litoralului tarifele încep de la 60 de lei pe noapte de persoană în cameră dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care preferă pachete all-inclusive, acestea sunt disponibile la prețuri ce pornesc de la 210 lei pe noapte de persoană în cameră dublă la o unitate de 3 stele din stațiunea Venus.

Organizatorii recomandă turiștilor care vor să profite de aceste oferte speciale să facă deja rezervări, deoarece locurile sunt limitate și se epuizează rapid. Rezervările se pot face direct la hotel, dar și prin intermediul agențiilor de turism. La fel ca în edițiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate și cu carduri de vacanță.

Programul “Litoralul pentru toți” se află la cea de-a 45-a ediție și este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Detaliile privind hotelurile incluse în programul “Litoralul pentru toți” vor fi disponibile pe site-ul www.fptr.ro.

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), înființată în anul 1992, este singura federație reprezentativă legal la nivel de sector de negociere colectivă și de activitate turism, hoteluri și restaurante, având în componență 3.286 de angajatori (societăți comerciale afiliate organizațiilor membre FPTR) care asigură venituri salariale pentru 34% din forța de muncă angajată în sectorul de activitate și negociere colectivă turism, hoteluri și restaurante (59.255 de salariați) și gestionează, într-o proporție covârșitoare, capital autohton. (Agerpres)

Lasă un comentariu