Testament literar
de Ienăchiță Văcărescu
“Popoarele care au creat limbi literare - cu opere scrise - sunt popoare civilizate, trainice, creatoare de istorie...”
“Singurul popor care are ca Sărbătoare Națională o zi închinată limbii este poporul nostru, prin ramura sa moldoveană. Această zi se serbează la 31 August și amintește momentul când, sub stăpânire sovietică încă, românii din stânga Prutului au revenit la grafia latină, sfidând regimul comunist de atunci. De altminteri, imnul însuși al țării românești dintre Prut și Nistru este un prinos adus limbii noastre. De la o vreme, târziu, ne-am luat și noi pe seamă și am decis ca Ziua Limbii Române să fie o sărbătoare și dincoace de Prut. Mai bine mai târziu decât deloc (...).
(...) Limbile, ca și popoarele, nu mor niciodată, ci se topesc unele în altele. Din această perspectivă, româna este latina dunăreană, așa cum s-a transformat ea în ultimele două milenii. Popoarele care au creat limbi literare - cu opere scrise - sunt popoare civilizate, trainice, creatoare de istorie (...).
(...) Mărturiile autorilor străini despre limba română medievală și modernă timpurie sunt arhicunoscute în România, dar sunt aproape ignorate în exterior. Se cunosc peste o sută de izvoare narative din secolele al XV-lea și al XVI-lea, care atestă caracterul romanic al limbii române. Cele mai multe aparțin autorilor italieni, care, în funcție de gradul lor de cultură, cataloghează româna ca fiind o limbă latină coruptă, adică modificată, sau drept o italiană stricată. Primii sunt, de regulă, învățați, umaniști, oameni ai bisericii, soli, secretari regești, notari și alții, iar cei din categoria a doua sunt negustori, militari, aventurieri, oameni simpli. Cei de alte etnii - germani, slavi, greci, francezi, spanioli și alții - vorbesc despre latinitatea limbii române, constatată în mod direct sau prin mărturiile altora. Mai există o categorie a autorilor locali, unguri și sași, trăitori printre români, care sunt capabili să dea și exemple concrete ca să arate latinitatea românei. În fine, sunt și relatări românești despre latinitatea românei, inaugurate de Nicolaus Olahus și continuate apoi în chip copios de umaniștii târzii, de preiluminiști și de iluminiști (...).
(...) Structura lexicală a textelor românești rămase din secolele XVI-XVII stă și ea mărturie asupra caracterului limbii. Exemplele de mai jos, culese numai din secolul al XVI-lea, sunt edificatoare: Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung are în total 202 cuvinte românești, dintre care 12 au origini nelatine. Prin urmare, proporția cuvintelor latine este de 94,06%, iar a nelatinelor de 5,94%. Proporția cuvintelor slave (opt dintre cele 202) este de 3,96% din total. Exemple: corabie, boier, megieș, slobozie, lotru, a păzi. Celelalte sunt de origine necunoscută, maghiare (oraș, meșter), grecești (frică). Firește, datele de mai sus sunt parțiale și sumare. Un inventar al tuturor autorilor și textelor care, de la finalul etnogenezei până în secolul al XVII-lea inclusiv, susțin latinitatea limbii române ar fi impresionant (...). Detalierile ar demonstra că și incidența cuvintelor, ca și structura gramaticală a acelor texte conduc spre aceeași concluzie: româna a fost și este o limbă romanică. Faptul poate să fie cu atât mai surprinzător cu cât româna este singura limbă romanică aflată, în Evul Mediu, în imposibilitatea de a-și fortifica și lărgi latinitatea prin împrumuturi din limba cultă utilizată, așa cum au putut face italiana, franceza, spaniola etc. Românii, având drept limbă de cult, de cancelarie și de cultură slavonă, și-au îmbogățit limba lor vernaculară și literară cu slavisme. Și cu toate acestea, latinitatea limbii nu a fost afectată.
(...) Prin latinitate ne-am păstrat individualitatea în “marea slavă” în care ne aflăm și ne-am legat și re-legat mereu de civilizația occidentală, de unde ne tragem ființa și rostul în această lume. Sunt cuvinte care au făcut istorie și prin care se poate explica istoria noastră mai bine decât prin alte surse. Așa sunt: bătrân, biserică, păcură, ai (usturoi), nea, păcurar, amăgire (admăgire) etc. Despre unele știm destul de exact când au pătruns în limbă și cum au făcut istorie”.(fragmente din discursul susținut la 31 august 2017, la Cluj-Napoca)
Acad. IOAN-AUREL POP, Președintele Academiei Române
Ziua Limbii Române a fost instituită prin Legea 53/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 145 din 19 martie 2013, fiind sărbătorită în România la 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară, celebrată în Republica Moldova.
Limba română este, între limbile romanice, a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italianei, fiind vorbită, în toată lumea, de 28 de milioane de persoane, dintre care 24 de milioane o au ca limbă maternă, iar 17 milioane se află în România, unde româna este limbă oficială și limbă maternă pentru mai mult de 90% din populație.
În Republica Moldova, limba română este limbă oficială și limbă maternă pentru trei sferturi din populație.
Limba română este una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase în statul monastic Muntele Athos. Este limbă maternă sau este vorbită și în Ucraina, Ungaria, pe Valea Timocului în Serbia și în Bulgaria, precum și în comunitățile etnicilor români din Croația, Slovenia, Slovacia sau Polonia.
Emigranții au dus limba română peste tot în lume: în Israel, 5% din populație provine din România și vorbește limba română. În Italia, Spania, SUA, Canada, Franța, Germania, Portugalia, Cipru sau Australia se estimează că locuiesc peste 3 milioane de români. Studenții străini sau cei care au lucrat în România sunt vorbitori de limba română și se estimează că peste o jumătate de milion de arabi din Orientul Mijlociu, care și-au făcut studiile în România, vorbesc limba română.
Româna este predată în țări est-europene, unde există comunități semnificative românești, dar și în instituții de învățământ din 43 de țări ale lumii, unde este studiată ca limbă străină. (sursa-identitatea.ro)
“Limba noastră-i o comoară...”
* Numărul cuvintelor din limba română e greu de estimat, dar cele mai multe, 80.000, sunt explicate în DEX.
* Cel mai lung cuvânt în limba română se află pe locul 3 în topul celor mai mari cuvinte din Europa. Este un cuvânt greu de pronunțat, cu “doar” 44 de litere: PNEUMONOULTRA-MICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ - definește o boală a plămânilor provocată de inhalarea prafului de siliciu vulcanic.
* Limba română este singura limbă europeană în care se poate face o propoziție completă formată din 8 cuvinte ce conțin doar vocale. Exemplu: “Oaia aia e a ei, eu o iau.”
* Cele mai multe cuvinte din limba română încep cu litera “C” și sunt în număr de 19.750, iar “Y” este litera cu care încep cele mai puține cuvinte, și anume 14.
* Întâlnim și cuvinte care conțin toate literele cu semne diacritice din alfabetul român: “îmbrățișând”, “înfățișând”.
* În DEX vom găsi doar câte un singur cuvânt care începe și se termină cu literele “h”, “î”, “j”, “x”: “hemistih”. “înzăvorî”, “jivraj”, “xerox”;
* Aproape 40% din totalul cuvintelor din vocabularul limbii române provin din franceză și italiană, dar avem 3 cuvinte care ne reprezintă tradițiile în patrimoniul cultural UNESCO: “colind”, “dor”, “doină”, acestea două din urmă neputând fi traduse cu exactitate în altă limbă.
* Cuvântul “Dumnezeu” este una dintre cele mai lungi formule care se referă la divinitate, având trei silabe. În majoritatea limbilor, expresia divinității este monosilabică (“Dieu”, “God”, “Dio”).
* Cele mai vechi atestări ale unor cuvinte românești apar în unele texte slavone cu 1555 de ani în urmă: “abia”: 863-867 d.Hr; “cumătră”: 869-885 d.Hr; “august”: 943 d.Hr.
* Deși numărul cuvintelor vocabularului limbii române este de peste 80.000, se pare că în viața de zi cu zi folosim aproximativ 1.500, printre acestea remarcându-se verbele “a da”, “a lua”, “a face”, “a pune”, “a avea” și substantivele: “cap”, “mână”, “ochi”.
* Doar un ardelean poate să formuleze o propoziție numai din cuvinte compuse din două litere: “No, ni, mă, la el, ce be!”
* Limba română este singura limba europeană în care se poate face o propoziție completă, formată din 5 cuvinte care conțin doar vocale: “Oaia aia e a ei”.
* Cel mai lung cuvânt care conține doar vocale: “uiuiu”.
* Cel mai lung cuvânt care denumește o localitate din Romania: Streisângeorgiu.
* Cel mai scurt cuvânt care denumește o localitate: “Ip”.
* Verbul “a decoji” nu există în limba română. Varianta corectă este “a descoji”.
* Corect: “manichiură”, nu “manechiură”.
* Locuitorii din Slobozia se numesc “slobozeni”.
* Corect: “el/ea se înșală”; incorect: “el/ea se înșeală”.
* Locuitorii din Sinaia se numesc “sinăieni” sau “sinaioți”.
Curiozități ale limbii române
* Există câteva cuvinte care, atât la singular, cât și la plural se scriu și se pronunță identic. Exemple: pui, ochi, rinichi, nume, unchi, tei, mușchi, genunchi, puști, pițigoi, căsoaie, spate, foarfece etc., precum și numele de agent terminate cu sufixul “-toare” (ex. învățătoare, lucrătoare, vrăjitoare etc.)
* Unele substantive nu au formă decât de plural: aplauze, bale, ițari, măruntaie, ochelari, moaște, nuri, represalii, șale, zori etc.
* Cel mai lung cuvânt alcătuit numai din note muzicale: “similare”.
* Există unele cuvinte ieșite din uz, care în prezent se mai folosesc doar în unele locuțiuni sau expresii. Printre acestea se numără:
ghes - a da ghes; ghiotura - cu ghiotura; iama - a da iama (prin); izbeliște - de izbeliște; vileag - a da în vileag.
* Numele unor obiecte sau ființe pot apare în unele expresii ca determinant pe lângă un adjectiv: răcit cobză; îndrăgostit lulea; beat turtă; prost bâtă; deștept foc; sănătos tun; adormit buștean; gol pușcă; plin ochi; singur cuc.
* Printre cacofoniile acceptate în limba română se numără: Ion Luca Caragiale; Biserica Catolică; tactica cavalerească; epoca capitalistă; Banca Comercială. (https://www.jocuridecuvinte.ro/diverse.htm; pagină realizată și întreținută de dr. Octavian Laiu)
Mai multe curiozități lingvistice puteți găsi în cartea Curiozități și amuzamente ale limbii române: introducere în ludolingvistică, o carte despre limba română din perspectivă ludică. Din cuprinsul volumului: cuvinte lungi, curiozități gramaticale, recorduri, cuvinte comice, limbaje inventate, cacofonii, romgleza, secvențe rare, limba păsărească, formule mnemotehnice, dicționare distractive, pătrate de cuvinte, propoziții autoreferențiale, șarade etc.
Cei interesați pot face comenzi la tavilis@yahoo.com, trimițând numele și adresa completă. Primirea cărții se face prin poștă, iar plata se efectuează prin ramburs poștal.
Dr. Octavian Laiu, Curiozități și amuzamente ale limbii române, 340 p., Ed. Brumar, Timișoara, 2012
Documentar de ILEANA SANDU
