Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este ultima sărbătoare importantă din anul bisericesc, pentru că pe 1 septembrie începe un nou an. Ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul este o zi de post, este praznic de întristare, pentru uciderea celui mai aprins vestitor al pocăinței, un eveniment biblic și o zi sfântă respectată de mai multe biserici creștine. Această zi comemorează martiriul prin decapitare al Sfântului Ioan Botezătorul, la ordinul lui Irod Antipa, în urma cererii răzbunătoare a fiicei sale vitrege, Salomeea și a mamei ei, Irodiada.
Despre Sfântul Ioan Botezătorul se știe că s-a retras în pustiu, unde a dus o viață ascetică, până când a primit porunca să înceapă să predice. Rolul lui nu a fost doar acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci și acela de a-L descoperi lumii ca Mesia și Fiul lui Dumnezeu.
Potrivit Evangheliei, Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.
Este o zi de post în care, potrivit tradiției, e bine să nu se mănânce alimente a căror formă amintesc de cea a capului, precum roșiile, pepenii și alte fructe, și să nu se bea băuturi de culoare roșie, ca sângele care a fost vărsat la tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Unii mănâncă în această zi doar struguri, în timp ce alții țin post negru toată ziua. În lumea tradițională a satului nu se tăia nimic cu cuțitul, toate alimentele de la masă se rupeau cu mâna, iar farfuriile, blidele sau tipsiile erau lăsate deoparte.
O datină foarte răspândită pe vremuri presupunea începerea unui post mai special, aproape negru, post ce dura aproximativ două săptămâni, adică până la Ziua Crucii, menționată în calendarul religios pe 14 septembrie, aceasta fiind și explicația pentru vorba din popor care spunea despre acest post că ține “de la cruce până la cruce”.
Motivul pentru care postul era atât de special, era acela că - explică etnologul Marcel Lutic - “potrivit concepției arhaice, se putea mântui sufletul de cele mai grele păcate făcute în viață, precum furturi sau ucideri, (...) aprinderi sau, ceea ce des se întâmplă la femei, omorârea pruncilor micuți noaptea, în somn, fără știre și voie, lepădarea pruncilor fără vreme”.
Cei care doreau să țină postul “de la cruce până la cruce” aveau voie să mănânce în fiecare zi numai o turtă de grâu sau de mălai pe care trebuia să o coacă postitorul, iar celor care nu săvârșiseră păcate foarte grele li se permitea să mănânce și poame. “Se dormea direct pe pământ și, dacă se putea, fără așternut. Postul se termina printr-o pomană dusă la biserică” notează etnologul citat. Pomenirea morților era respectată în această zi, iar lucrurile erau folosite cu atenție, printre interdicțiile specifice fiind și cea a folosirii măturii, deoarece deranja liniștea morților. Însă spiritele morților puteau fi îmbunate dând de pomană mere, pere sau castraveți. Astfel, “varianta” de toamnă a sărbătorii Sântionului era așadar, în primul rând, un prilej de pomenire a morților și a strămoșilor, o zi de post și de reculegere pentru oamenii cu dragoste de Dumnezeu. (surse documentare: azm.gov.ro; crestinortodox.ro/sarbatorile/taierea-capului-sfantului-ioan -botezatorul... foto - ziarullumina.ro)
Documentar de ILEANA SANDU
