Greșeli în educația copilului care îl fac un adult egoist

Distribuie pe:

Toți părinții își doresc să le ofere copiilor o educație cât mai bună, care să îi ajute de-a lungul vieți, își doresc ca aceștia să devină respectuoși, amabili și empatici, astfel încât să fie apreciați pentru calitățile lor.

Însă, uneori, din prea multă iubire, părinții mai pot greși, iar atitudinea prea permisivă dezvoltă în caracterul copiilor trăsături de caracter negative și un comportament toxic la maturitate, precum egoismul.

Specialiștii în parenting, citați de hotnews.ro, ne sfătuiesc să ne recunoaștem și să ne îndreptăm comportamentele și atitudinile dăunătoare pentru copil, cât nu este prea târziu.

Îi oferiți ajutor când nu îl cere - Este firesc să vă sprijiniți copilul și să îi oferiți ajutor atunci când are nevoie, însă dacă o faceți și atunci când nu îl cere, copilul poate deveni extrem de dependent de părinți, lipsit de recunoștință față de ei și chiar egoist, știind că vor fi mereu în spatele lui și îi vor rezolva problemele. Rezolvându-i problemele îi va fi afectată capacitatea de a și le rezolva singur. Este de preferat doar să îl ghidați pe calea cea bună.

Nu puneți preț pe disciplină - A nu stabili reguli și limite clare îl poate face pe copil să creadă că totul îi este permis. Că poate face orice fără a suporta consecințele. Acest lucru poate duce la o lipsă de respect pentru autoritate și o incapacitate de a înțelege importanța respectării regulilor și a limitelor celorlalți. Încercați mai degrabă o abordare educativă care se concentrează pe ghidarea și învățarea copiilor prin metode non-punitive și respectuoase.

Disciplina nu înseamnă pedepsire, ci învățarea comportamentelor adecvate și dezvoltarea abilităților necesare pentru a deveni oameni responsabili.

Nu îi refuzați nimic - Când cererile copilului sunt unele realiste, nu e nimic greșit în a le aproba, însă dacă i le aprobi pe toate, oricât ar fi de exagerate, îl înveți pe copil că este dreptul lui să primească absolut orice solicită, atitudine care se transformă într-o formă clară de egoism.

Manifestați o indulgență excesivă - Să cedați de fiecare dată în fața cererilor copilului fără să îi predați lecția răbdării, valoarea pe care aceasta o are și ce poate câștiga dacă învață să aștepte este total greșit. Copilul va crește așteptând să primească tot ce își dorește, fără a înțelege eforturile părinților și fără a manifesta recunoștință față de ei. Cu timpul, el se transformă într-un egoist.

Copiii care au răbdare rămân calmi, au un anumit grad de acceptare și toleranță când există un scop sau o recompensă de așteptat.

Îl protejați de consecințe - Câtă vreme un copil va fi protejat de consecințele acțiunilor lui, nu va învăța ce este responsabilitatea. Iar fără simțul responsabilității, el va fi insensibil față de modul în care acțiunile lui îi afectează pe ceilalți, deci egoist.

Sunteți inconsecvenți în privința respectării regulilor - Atunci când părinții sunt inconsecvenți în ceea ce privește regulile și așteptările pe care le au, copilul poate deveni confuz asupra comportamentului acceptabil. Această inconsecvență poate stimula un sentiment de nesiguranță și un comportament egoist, deoarece copilul testează limitele pentru a vedea ce i se poate întâmpla.

Nu îi dați responsabilități - A nu-i trasa copilului sarcini și responsabilități adecvate vârstei lui poate avea ca rezultat o incapacitate de a înțelege valoarea contribuției sale în familie sau în comunitate. Acest lucru poate stimula egoismul, așteptându-se mereu ca alții să facă lucruri pentru el sau în locul lui.

Puneți un accent prea mare pe performanță - Acordând prea multă importanță succesului școlar sau extracurricular îl învață pe copil că valoarea lui este legată de realizările lui. Presiunea creată va duce la un comportament egoist, copilul acordând prioritate succesului personal și nu colaborării și muncii în echipă.

Neglijați educația în a deveni empatic - Un copil care nu învață să înțeleagă și să respecte sentimentele celorlalți nu va putea fi empatic. Va fi un copil care se va centra pe propriile nevoi și dorințe, fără a lua în considerare impactul acțiunilor sale asupra celorlalți și nici valoarea emoțiilor oamenilor.

Copilul învață observându-și părinții. Dacă părinții nu manifestă un comportament amabil și generos, este puțin probabil ca el să adopte aceste trăsături. Fără a fi martor la acte de bunătate și generozitate, copilul nu va dezvolta aceste abilități sociale importante, ceea ce duce la insensibilitate și egoism. (L.P.) (Sursa foto: freepik.com)

Lucreția Pop

Lasă un comentariu