Nu există cuplu care să nu se certe din când în când, iar psihologii sunt de părere că o ceartă de calitate înseamnă comunicare și rezolvarea deschisă a problemelor. Grav este cazul în care unul dintre parteneri se retrage, refuză să participe la dispută, folosind tratamentul tăcerii.
Specialiștii, citați de csid.ro, susțin că tratamentul tăcerii reprezintă, pur și simplu, o formă pasiv-agresivă de abuz emoțional, o tehnică folosită, de obicei, de către abuzatori pentru a-și pedepsi și răni victima, cu scopul de excludere a celeilalte persoane din contextul relațional și minimizarea importanței existenței acesteia.
Traducerea emoțională a acestui comportament ar fi “tu nu mai exiști pentru mine”, iar acest lucru devine devastator pentru victimă, întrucât duce la anularea sa ca persoană, ca ființă.
Tratamentul tăcerii, chiar dacă este de scurtă durată, are efecte negative asupra creierului, cercetătorul Kipling Williams demonstrând științific că efectele fiziologice activează cortexul cingulat anterior - parte a creierului care detectează durerea fizică. Acesta spune că durerea resimțită este la fel de intensă, indiferent dacă excluderea este determinată de către străini, persoane apropiate sau dușmani.
Cel ignorat se prăbușește în sine
Specialiștii afirmă că tratamentul tăcerii aplicat în relații este echivalentul emoțional pentru tăierea oxigenului cuiva. Detașarea emoțională inerentă stingerii este o formă de abandonare, iar efectul pe care îl are asupra unui soț este dramatic.
Sentimentele inițiale ale terorii (care sunt, de obicei, sub limita nivelului de conștientizare) sunt de obicei urmate de sentimente secundare de furie și, apoi, de eforturi agresive pentru a obține o reacție emoțională, chiar și una negativă. Când aceste eforturi eșuează, răspunsul intern pentru partenerul ignorat este prăbușirea în sine, deznădejdea, deziluzia și sentimentul de abandon.
Indiferent dacă tratamentul tăcerii este folosit ca mecanism de apărare ori de combatere a conflictului sau ca formă de pedepsire ori manipulare, efectele se simt puternic asupra partenerului ignorat. Folosit ca tactică abuzivă constantă asupra soțului (soției) de către un partener toxic, narcisist, psihopat sau sociopat, această tehnică are implicații majore devastatoare asupra psihicului victimei.
Provoacă resentimente
Folosit într-un conflict verbal, tratamentul silențios este un tip de tăcere pedepsitoare, care nu face decât să agraveze dezacordul. Îl face pe partenerul ignorat să își pună întrebări nesfârșite, creează confuzie și provoacă resentimente.
În loc să îngropați securea războiului și să acceptați că aveți opinii separate sau să optați pentru o pauză în discuție, alegeți să vă țineți emoțiile și gândurile negative în voi. Acest tip de tăcere este un semn că sunteți indisponibili din punct de vedere emoțional. Cel care practică tăcerea în relații pe post de copertină pentru propriile gânduri și emoții are nevoie de o creștere din punct de vedere emoțional.
Astfel, în loc să recurgi la acest tip de tăcere, încearcă să îi explici partenerului că ți-ai atins capacitatea emoțională pentru moment. Dacă omul cu care ai ales să îți împarți viața este stabil din punct de vedere emoțional și își dorește să fiți bine pe termen lung, va înțelege. Cu toate acestea, este un semnal că va trebui să începi să depui mai mult efort în relația ta dacă vrei ca aceasta să dureze.
***
Comportamentul de pedepsire prin tăcere provine din Grecia Antică, unde era folosită ostracizarea, adică excluderea, exilarea sau îndepărtarea unei persoane din viața publică sau din societate, ca urmare a săvârșirii unor comportamente antisociale sau pentru că persoana reprezenta un pericol pentru stat și o amenințare pentru democrație. În multe culturi din acea vreme, a fi ostracizat reprezenta moarte sigură, întrucât un om nu putea trăi fără protecția societății. Astăzi, se observă clar că oamenii sunt ființe sociale, prin urmare sunt construiți să socializeze, să aibă contact cu alți oameni, să creeze conexiuni emoționale, să împărtășească. Unui om îi este extrem de dificil să existe complet în afara interacțiunilor sociale.
Din păcate, în zilele noastre, tratamentul tăcerii se folosește de către o persoană, cel mai adesea apropiată (părinte, partener), ca tehnică de a manipula și controla. Tratamentul tăcerii devine abuz atunci când reprezintă un comportament pasiv-agresiv menit să rănească o altă persoană, când exprimă nepăsare, lipsă de respect și devalorizare și contribuie la depresie, anxietate, scăderea sau pierderea încrederii în sine.
Aplicarea tratamentului tăcerii nu aduce niciun beneficiu părintelui, partenerului sau altei persoane care îl folosește și nici nu contribuie în vreun fel benefic ori eficient la repararea relației. Întotdeauna este de preferat opțiunea comunicării, indiferent de tipul relației, indiferent de subiect și indiferent de rana care a fost atinsă de unul sau de celălalt. (L.P.) (Sursa foto: depositphotos.com)
Lucreția Pop
