Poliția a tras trei gloanțe de cauciuc pentru a imobiliza un scandalagiu în Corunca

Distribuie pe:

La data de 19 august 2024, în cursul dimineții, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Miercurea Nirajului au fost solicitați să intervină la un scandal aflat în desfășurare la un imobil din Corunca.

La fata locului, s-a stabilit identitatea persoanei implicate, fiind vorba de un bărbat, de 72 de ani, din localitatea Corunca, care, la vederea echipajului, a început să se manifeste violent și să arunce cu diferite obiecte.

Având în vedere starea de agresivitate manifestată de cel în cauză, au fost executate 3 focuri de armă, cu alice de cauciuc, în zona membrelor inferioare, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș imobilizând bărbatul în cauză.

De asemenea, s-a mai constatat că, anterior intervenției organelor de poliție, acesta ar mai fi agresat o femeie, de 74 de ani, și ar fi amenințat, cu acte de violență, o altă femeie de 43 de ani.

Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, fiind internat la psihiatrie.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal de lovire sau alte violențe și amenințare, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc acest caz și luării măsurilor legale. (sursa: IPJ Mureș)

Lasă un comentariu